28 sept. 2015

Pescuit pe râu – „citirea” apei


pescuit pe raul suceava

Pentru pescarii care ajung în premieră pe malul unei ape şi sunt nefamiliarizaţi cu ea, „citirea” albiei este un element foarte important, pentru că de ea depind atât localizarea peştelui, cât şi tehnicile/tacticile de abordare a unei partide de pescuit pe râu, fie că ne referim la pescuitul staţionar, fie la spinning sau muscărit. Asta nu înseamnă că în locurile pe care le frecventăm mai des nu pot interveni modificări semnificative ale configuraţiei albiei, mai ales după creşteri importante ale debitelor râurilor, curenţii de apă fiind întotdeauna activi, nouă revenindu-ne sarcina de a descoperi şi de a exploata aceste schimbări.

Pescuitul pe râu înseamnă şi o permanentă legătură cu apa, cu metamorfoza ei continuă dictată  de fenomenele declanşate de natură, pentru că, de exemplu, acolo unde în urmă cu o săptămână era o groapă plină cu şalăi, acum poate fi o cotă de doar 50 de centimetri în care înoată numai puiet. Cunoştinţele teoretice acumulate anterior şi observaţia directă pe malul apei, ne pot ghida spre noile locuri propice pescuitului, în funcţie de specia de peşte pe care o avem ca ţintă, ştiut fiind faptul că nu toţi peştii împart acelaşi „domiciliu”, deci nu iubesc acelaşi stil de viaţă.
pescuit pe raul siret


Pentru un începător în pescuitul pe râu, poate părea dificilă această operaţiune de a descoperi locurile de pescuit promiţătoare şi, implicit, de a localiza peştii, însă ştiind dinainte care sunt obiceiurile speciei vizate şi urmărind cu atenţie la faţa locului configuraţia râului şi a malurilor, observând obstacolele create de natură în albie – care reprezintă de cele mai multe ori şi adăposturi pentru peşti, ecuaţia se simplifică, iar necunoscutele zărite prin ceaţă, parcă, devin certitudini.  Asta pentru că fiecare obstacol important de sub apă, fie el şi invizibil de malul apei, îşi trădează prezenţa la suprafaţă, reflectându-se în aspectul curenţilor, în mişcarea lor schimbată faţă de cursul regulat din amonte, iar deprinderea principiilor de bază în „citirea” apei ne vor face să descoperim că din acest punct de vedere în pescuitul pe râu este mai facilă descoperirea locurilor bune, decât în pescuitul pe baltă (eliminând din context folosirea sonarului).

pescuit pe raul neagra

Probabil cea mai mare şi mai des întâlnită eroare a unui pescar începător (pe care am observat-o, însă, destul de frecvent şi la unii care au ceva experienţă) este să pună pe primul loc calitatea sculelor de pescuit, a nadelor şi momelilor (fie ele naturale sau artificiale), ignorând, cu bună ştiinţă sau din neştire, localizarea peştilor, „citirea” apei (care ni se dezvăluie de multe ori ca o carte deschisă, numai bună de parcurs), atât în cazul unui pescuit pe râu, cât şi în acela al pescuitului pe ape stătătoare. Pentru că degeaba aştepţi „acţiune” ore întregi, fără rezultate, dacă albia, prin configuraţia sa, nu oferă nici casă, nici masă vietăţilor subacvatice. Cu alte cuvinte, toată existenţa lor este legată de o continuă preocupare pentru găsirea adăpostului ideal şi a hranei îmbelşugate – aceleaşi coordonate pe care trebuie să le citească, să le înţeleagă şi să le urmeze şi pescarul dornic de acţiune.

Dacă în sezonul cald, de exemplu, când apetitul peştilor este mai crescut, pe lângă mreană şi scobar, întâlnim – la pescuitul pe râu - şi alte specii în curenţii mai puternici ai apelor, odată cu scăderea temperaturii apei creşte şi nevoia de conservare a energiei, indiferent de specia de peşte luată în vizor, aşa că datele problemei se schimbă, peştii migrând spre locurile mai liniştite de pe râu, dar şi spre adâncimi mai mari, acolo unde sălăşluiau în primul rând somnii şi şalăii pe timpul verii. 

pescuit pe raul suceava

Nu voi atinge acum toate particularităţile fiecărei specii de peşte întâlnite în partidele noastre de pescuit pe râu, multe dintre ele fiind tratate deja pe acest blog, îndeosebi cu referire la peştii răpitori din România (biban, păstrăv, ştiucă, şalău, avat, somn, dar şi omnivorul clean), fiind convins că majoritatea pescarilor, fie ei şi începători, s-au pus la curent deja, într-o măsură mai mare sau mai mică, cu trăsăturile de bază (habitat, alimentaţie) ale speciilor de peşte urmărite.  Am vrut doar să (re)amintesc importanţa crucială a ştiinţei descoperirii locurilor de pescuit promiţătoare, mai ales dacă ne raportăm la continua lor degradare fizică şi… cantitativă, pentru a ne putea bucura, la sfârşitul zilei, de o partidă de pescuit pe râu memorabilă.  

Fire întinse!

p.s.  O greşeală pe care o fac şi eu frecvent şi pe care mi-o asum, este cea din partidele de pescuit pe râu în viteză (tot mai frecvente), în cele câteva ore libere de după serviciu: alegerea locurilor în care se ajunge facil cu maşina, ba unde o mai pot şi parca în siguranţă, locuri de pescuit care nu sunt, de departe, cele mai darnice în capturi.

Şi să nu uităm, în final, fie că ne referim la năluci de pescuit, la linii echipate cu plute şi cârlige sau coşuleţe feeder, că instinctul nostru de a le ocroti sau păstra nu va fi niciodată în concordanţă cu locurile ideale de pescuit, mai ales în pescuitul pe râu. A ezita să arunci printre crengi şi alte obstacole submerse este sinonim cu a ocoli cele mai bune „locuinţe” de sub ape.

Poate vă interesează şi:





2 comentarii: