Chinuit, accidentat, revoltat,
neputincios (şi pot să adaug multe alte… epitete din folclorul pescăresc, către
zări citire şi-aducere aminte) de neştiinţa/pasivitatea legiuitorului privind
delimitarea corectă (pseudo-ştiinţifică măcar) a prohibiţiei la pescuit, pe
specii şi, mai ales, pe zone (geografice) de pescuit (ca o mică paranteză,
nord-estul României, zona în care-mi păstoresc pasiunea, abia scapă de
pescuitul la copcă şi intră direct în prohibiţie, în momentul în care pescarii
din locaţiile privilegiate „meteorologic” sunt deja saturaţi de ieşirile la
pescuit), încerc, timid în gânduri şi în… perspective, o ieşire montană la
pistruiaţi, deşi am mai avut experienţe „premature” în pescuitul la păstrăv, debutul de sezon însemnând, de cele mai multe
ori în zonele despre care vorbesc, zăpadă încă în topire pe creste, deci ape
mari, reci şi tulburi, condiţii în care nici măcar ilegalii şi omniprezenţii
„râmari” n-au şanse de izbândă, d’apăi nişte lingurari, voblerişti sau muscari…