6 apr. 2015

Pescuit… secular


carte pescuit musca
Coperta
multiplicator pescuitZilele trecute mi-a picat în mână (graţie unui coleg de serviciu, mare colecţionar de tot felul de lucruri valoroase), o carte dedicată pescarilor sportivi şi apărută tocmai la începutul secolului al XX-lea (în anul 1904). Faptul că era scrisă/tipărită în limba germană, cu vechile caractere gotice, m-a dezumflat pe moment, pentru că nu sunt un cunoscător al limbii lui Goethe,
însă imaginile care surprind sculele de pescuit folosite în acea perioadă, îmbrăcămintea şi alte echipamente aferente pescuitului, m-au îndemnat să nu o abandonez, să o parcurg şi să înşir în acest mini-material (care conţine mai puţine vorbe decât de obicei), mai multe imagini, pentru nostalgici şi, mai ales, pentru curioşi, cu atât mai mult cu cât peste numai câteva zile urmează lunga perioadă de prohibiţie la pescuit (după o şi mai lungă vreme rece şi neprielnică pescuitului prin părţile nordice ale ţării) şi ne vom plictisi teribil.


pescuit din batrani

Chiar dacă acest volum li se adresează în cea mai mare măsură iubitorilor şi practicanţilor pescuitului la muscă – „muscarilor”, sper ca imaginile postate să vă ofere o imagine asupra pescuitului şi a pescarilor de acum mai bine de 100 de ani, cu atât mai mult cu cât am avut surpriza să constat că pescuitul recreativ/sportiv (în termenii de azi ai... legislaţiei în vigoare) era mai dezvoltat decât mă aşteptam.

pescuit la pastrav

Mai multe imagini veţi putea urmări, într-o înşiruire zilnică, accesând pagina de facebook a blogului: Pescuitul sportiv mai presus de pasiune.

pescuit cu momeli artificiale 
Fire întinse!







2 comentarii: