Se afișează postările cu eticheta permise pescuit 2015. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta permise pescuit 2015. Afișați toate postările

15 ian. 2015

Permise pescuit 2015


permis pescuit 2015
A trecut deja jumătate din prima lună a noului an calendaristic şi, aşa cum ne-am obişnuit, din nefericire, pe site-ul Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură – anpa.ro, nu găsim nici măcar două cuvinte aruncate în grabă despre condiţiile de practicare a pescuitului recreativ/sportiv în anul 2015. Şi pentru că ANPA dă, deocamdată, ora exactă în pescuitul sportiv şi comercial din România, chiar dacă permisele de pescuit se vor obţine în aceleaşi condiţii ca şi anul trecut, ar fi trebuit ca un funcţionar din instituţia amintită să aştearnă o propoziţie pe site-ul oficial, în care să precizeze acest lucru, pentru a nu-şi dovedi încă o dată dispreţul pentru cei mai cinstiţi pescari din România, cei care pescuiesc legal.
Condiţiile de obţinere a permiselor de pescuit rămân, aşadar, nemodificate pe moment: taxa de 30 de lei (10 lei pentru pensionari), plătibilă la Trezorerie în contul 20A1603, plus 2 lei taxa extrajudiciară de timbru (la Poşta Română). Până aici totul simplu şi frumos, însă…