24 sept. 2015

Echipament de pescuit în sezonul cald


Chiar dacă sezonul rece se apropie cu paşi rapizi, temperaturile (foarte) ridicate din acest debut de toamnă mă îndeamnă să arunc un ochi spre echipamentul de pescuit (îmbrăcăminte, încălţăminte, alte accesorii) minim necesar abordării partidelor de pescuit din sezonul cald, atunci când înregistrăm şi cel mai mare număr de pescari pe malurile apelor, fie că ne referim la pescuitul staţionar, fie la spinning sau pescuitul la muscă artificială, cu atât mai mult cu cât despre alegerea echipamentului de iarnă am amintit într-un material anterior.


Ştiu că mulţi dintre pescari nu acordă, mai ales din motive materiale, prea multă importanţă acestui aspect, mulţumindu-se să arunce în portbagaj sculele de pescuit (de care au, cu siguranţă, mult mai multă grijă comparativ cu vestimentaţia), vreo pereche de cizme de pescuit (la care de multe ori renunţă, preferând încălţămintea uşoară, în condiţii de apă caldă), dar şi nelipsita ladă frigorifică auto, numai bună de ferit mâncarea, lichidele, ba chiar şi peştele capturat/păstrat, de arşiţa zilei.    

Bumbacul este cuvântul de ordine al îmbrăcămintei în sezonul cald, pentru că absoarbe inevitabila transpiraţie şi creează confort, fie că ne referim la pantaloni scurţi/lungi, la cămăşi sau tricouri. Este adevărat că piaţa de profil este invadată de produse de calitate superioară realizate din fel de fel de fibre artificiale, însă de cele mai multe ori acestea au un preţ prohibitiv pentru marea majoritate a pescarilor.  Dacă iarna (care nu-i ca… vara) nu prea poţi face rabat de la calitate, pentru a nu îngheţa pe malul apei, în sezonul cald parcă mai importantă este… hidratarea, aşa că prima mea grijă, după ce mi-am ales lansetele şi nălucile potrivite, este să nu uit lada frigorifică auto şi lichidele aferente, mai ales că am păţit, în trecut, la vreo 2-3 partide de pescuit să uit apa acasă şi să sufăr înzecit de sete, văzând cum curge râul – cu apă improprie băutului – chiar în faţa mea.

Şapca, pălăria şi/sau bandana sunt şi ele indispensabile atunci când pescuim în soare puternic, dar şi pelerina de ploaie, în cazul în care suntem surprinşi de vreo furtună (adevărul este că la ce secetă a fost în ultimii 2-3 ani, aproape am uitat de pelerină). Nici ochelarii polarizaţi nu sunt de lepădat, mai ales în cazul practicării spinningului.

Ca şi încălţăminte putem opta, în funcţie de zona de pescuit vizată, dar şi de configuraţia malurilor, care pot fi acoperite de mâl, de la pantofii de sport, la încălţămintea specială pentru intrat în apă (care dispune de tălpi cu aderenţă sporită pentru a preîntâmpina apariţia nedorită a accidentelor) sau chiar la cizme uşoare, dacă nu suportăm contactul dintre piele şi mâl. 

În cazul pescuitului la muscă artificială, lucrurile se schimbă considerabil, mai ales că acesta este practicat în cea mai mare măsură pe apele de munte, la lipan şi păstrăv, (obligatoriu, chiar din mijlocul albiilor), care sunt (mult) mai reci, iar waders-ii (destul de piperaţi ca şi preţ) devin indispensabili, cu toate că încă mai văd curajoşi care petrec ore întregi cu picioarele goale în astfel de condiţii.

 Oricare ar fi alegerea dumneavoastră vizavi de îmbrăcăminte şi de accesorii pentru pescuitul în sezonul cald, pe lângă lansetă şi mulinetă nu trebuie să uitaţi niciodată acasă lucrul cel mai de preţ: sticla cu apă.


Fire întinse! 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu