Seceta a ucis orice boare de vânt.
Soarele s-a topit şi a curs pe pãmânt.
Soarele s-a topit şi a curs pe pãmânt.
A rãmas cerul fierbinte şi gol.
Ciuturile scot din fântână nămol.
Ciuturile scot din fântână nămol.
N. Labiş – Moartea căprioarei
Toată vara asta, la muncă, la pescuit sau la plimbare, am fost însoţit de versurile de debut ale cunoscutei poezii labişciene. Poate doar boarea de vant n-a fost întotdeauna ucisă, de multe ori vântul purtându-mi voblerele pentru pescuitul uşor la clean prin răchiţile, arinii sau bălăriile de pe malurile opuse.
Deşi a fost o vară caniculară, chiar şi pe aici, prin nordul ţării, am rămas fidel principiului pe care l-am amintit şi cu alte ocazii, în alte articole: somnul de frumuseţe nu trebuie stricat. Aşa că, deşi mult mai rare decât în anii trecuţi – din motive obiective – ieşirile pe malul apei în căutarea avatului, în special, dar şi a cleanului, s-au petrecut la ore târzii, spre prânz sau după-amiaza.