Se afișează postările cu eticheta pescuit la salau. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pescuit la salau. Afișați toate postările

9 sept. 2015

Spinning la şalău: pe râu, când cleanul nu-i acasă


salau pe suceava
In zare, pescari cautand scobarul
Ca mai toate partidele de pescuit narate pe acest blog, nici cea de faţă nu face excepţia de la o evadare scurtă la pescuit (spinning), după orele de serviciu, pe râul care străbate oraşul – în cazul meu, Suceava. Cu alte cuvinte, un nou episod de street fishing, pentru că partidele de pescuit dedicate, cărora le acord mai mult timp şi mai multă pregătire s-au împuţinat dramatic, din motive independente de voinţa mea. Au rămas, la loc de frunte, minipartidele de pescuit de câteva ore (cu indulgenţă!), în locuri apropiate şi, de cele mai multe ori, înţesate de pescari, spinning-ul fiind în aceste condiţii un stil de pescuit… îngrădit şi de multe ori, puţin eficient, datorită imposibilităţii de a sonda cu voblerele, linguriţele sau plasticele moi, toate locurile care ne fac cu ochiul.

Trebuie să mărturisesc că deşi sunt un împătimit iremediabil al spinning-ului la răpitori, în acest an, datorită imposibilităţii de a-l practica tot timpul (râul Suceava a fost mult timp prea tulbure, datorită precipitaţiilor din amonte, dar şi a zecilor de balastiere), am pus, după mulţi ani de abstinenţă, mâna pe vargă şi pe bologneză (bune şi astea la timp de criză…), şi am purces de câteva ori, împreună cu doi prieteni şi colegi de serviciu – Bogdan şi Ștefan, vă salut! – la câte o „cărăşeală” pe un iaz apropiat, ba chiar şi la o partidă de pescuit la scobar la feeder, pe râul care udă malurile fostei Capitale a Moldovei.