26 sept. 2011

DAM Nanoflex Zander M - tehnologie germană în pescuitul sportiv

Mereu am fost fascinat de tehnologia germană, în egală măsură, probabil, cu fascinaţia pentru tehnologia japoneză. Aceeaşi remarcă e valabilă şi atunci când mă refer la mentalităţile celor două naţiuni, la nivelul de cultură şi civilizaţie, la seriozitate etc. Numai bile albe, pe linie, cum ar spune confraţii întru pasiune de pe răpitori.ro. Am avut marele noroc de a vizita ambele ţări şi am putut constata, din multe puncte de vedere, similitudini, chiar dacă vorbim despre două naţiuni cu istorii total diferite.
Dar să trec la subiectul acestui material: după ce am testat/achiziţionat mai multe scule de pescuit japoneze, a venit rândul să încerc (şi) tehnologia germană, mai ales după ce urmărisem celebrul clip al producătorului cu lanseta DAM Nanoflex Zander (2.40m, putere de aruncare 20-40g), achiziţionându-mi exact acel model.
Nu am îndrăznit să-i fac acel test, însă am la activ câteva ramuri serioase de copac scoase la mal, plus ceva saci cu gunoaie de pe fundul albiilor, deci din acest punct de vedere totul e clar OK.
Lanseta DAM Nanoflex Zander este de o eleganţă aparte, cu finisaje excelent executate, având culoarea vişinei târzii; este uşoară (155g) şi suplă, iar blancul manifestă o sensibilitate sporită.
dam nanoflex

Nălucile folosite au avut greutăţi cuprinse între 5 şi 45g, lanseu-rile fiind reuşite şi în afara plajei de greutate menţionate de producător (am folosit fir textil de 10lb şi mono de 0.22).
Deşi apelativul „Zander” ne trimite cu gândul la „parii” sau „răngile” (în termeni pescăreşti) folosite în jigging-ul la şalău (lansete cu acţiune extra-fast sau fast), Nanoflex-ul are o acţiune progresivă, dar asta nu înseamnă că nu poate fi folosită cu succes – datorită sensibilităţii blancului - şi în pescuitul cu plastice moi, mai ales dacă mulineta este încărcată cu fir textil.
În cealaltă privinţă, a folosirii nălucilor reactive, DAM Nanoflex Zander M îşi etalează toate calităţile, fiind într-adevăr o alegere excelentă.
Rezerva de putere coroborată cu acţiunea progresivă a blancului fac din orice drill o adevărată plăcere fie că e vorba de „peştişori” (primul drill a avut loc în timp ce testam puterea&distanţa de aruncare cu o oscilantă de 5g, având la capăt un clean de 7-800g), fie că avem norocul să ne viziteze musafiri mai „îmbrăcaţi”.
Cu alte cuvinte, dacă faceţi această alegere, cu siguranţă nu veţi fi dezamăgiţi!
Fire zbuciumate!!!

5 comentarii:

  1. Caut si eu asa ceva, dar la un pret decent...

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna ziua.
    Spuneti ca ati aruncat si cu 5 g.. Se incarca corespunzator cu greutati in zona asta ? Caut o lanseta pt cleni mai imbracati, avat si stiuca, exclusiv cu reactive. Am studiat-o prin prisma review-urilor de pe net, de actiunea progresiva m-am lamurit, chit ca e un "zander":), dat mi-e teama sa nu fie putin prea puternica.. in general folosesc naluci in plaja 5-14 g..
    un sucevean.

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu foloseam o lanseta ML (5-20g)de 2.10 m pentru cam acelasi gen de naluci, de care spuneti (am folosit-o si cu naluci mai mici, dar la microvoblere am cam avut probleme cu lanseurile), dar cum nu pescuiesc dedicat unei specii anume, am avut neplacuta surpriza sa pierd, dupa un drill de vreo 27 de minute (timp in care mi-am dat seama ca nu pot forta deloc, pentru ca n-aveam sculele necesare), ceea ce ar fi trebuit sa fie captura vietii. Asa ca m-a orientat spre DAM-ul din descriere, cealalta lanseta folosind-o exclusiv in zone in care stiu ca nu exista nicio sansa sa intre vreun balaur. Am ramas surprins sa vad ca pot arunca destul de bine si naluci mici.

    p.s. daca sunteti sucevean, o puteti "pipai" la mine, pentru a lua o hotarare (daca ar fi fost alt sezon, se rezolva pe malul apei).

    RăspundețiȘtergere
  4. Pt 5-20/25 g as fi optat si eu, insa am auzit prea multe lucruri bune despre Nanoflex si am zis sa fac un compromis. Personal am luat-o invers :) am trecut de la lansete cu actiune mai mare la cele L/UL. prefer sa dau la clean si biban cu microvoblere decat sa caut permanent "marea captura" cu echipament dedicat pt asa ceva... la un moment dat te plictisesti. :)
    Cred ca o sa pescuiesc deocamdata cu sculele din dotare (un TR4 pt pesti mai imbracati, sau ma rog, locuri mai promitatoare)si daca se va simti nevoia unui upgrade, o sa ma hotarasc atunci.
    Multumesc pt reply.

    RăspundețiȘtergere
  5. Da ! Subscriu celor mentionate mai sus si eu detin varianta zender 2,4 si e minunata. Se pot face lanseuri si cu 5g foarte bine. Din tot arsenalul eu consider ca este cea mai versatila .

    RăspundețiȘtergere