17 mar. 2017

Cum pescuim legal(?!) în 2017. Noul Ordin de Ministru

permis anpa

Cu chiu cu vai, noul ministru al agriculturii, celebrul de-acum, datorită discursurilor sale pline de patriotism și… inteligență, Petre Daea, a moșit noul ORDIN privind accesul la resursele acvatice vii din domeniul public alstatului în vederea practicării pescuitului recreativ în habitatele piscicole naturale, cu excepția Rezervației Biosferei "Delta Dunării", în chiar ziua dedicată sexului frumos, 8 martie, Monitorul Oficial (nr.179) găzduindu-l între paginile sale într-o dată de 13 (martie), ca să nu ne mai întrebăm de ce sunt așa de tulburi apele (și) în pescuit.

În mare parte, lucrurile au rămas neschimbate față de Proiectul de Ordin prezentat pe blogdepescar.ro, dar, ca urmare a presiunilor exercitate de către pescari, au intervenit și câteva modificări.

A căzut în primul rând instituirea regimului de protecție totală a resurselor vii pentru apele neatribuite niciunei asociații, astfel că pe Dunăre și în Marea Neagră (ca ape de frontieră, Prutul a sărit din nou din schemă, deși fizic și… practic, este tot apă de frontieră) se poate pescui cu permis eliberat direct de ANPA – Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură.

Delta Dunării rămâne (pe vecie) cu regim special, aici putându-se pescui în continuare cu permise eliberate de Rezervația Biosferei „Delta Dunării”.


De-aici încolo urmează o serie de inadvertențe:
ANPA eliberează către asociațiile de pescari care au ape în administrație un model de permis de pescuit (vizibil în anexa nr.1, la capitolul de legislație, unde puteți urmări întreg ordinul, așa cum este tipărit în Monitorul Oficial), iar acestea urmează să le înmâneze pescarilor, nu înainte de a-i ușura de cotizația de membru. Însă nicio asociație nu este încă legitimă (cu excepția, discutabilă, a celor care au câștigat definitiv în instanță procesele cu ANPA pentru anumite perioade de timp, ținute bine ascunse la întuneric, de agenția amintită), pentru că nu se știe încă data la care se vor încheia contractele pe 10 ani stipulate în această lege. Așadar o nouă scăpare tipică MADR și ANPA, pe lângă multele adunate de-a lungul anului.

Pentru Dunăre, Marea Neagră și zonele nearondate asociațiilor de pescari (puțin probabil să existe astfel de zone, iar dacă vor fi, cu siguranță vor putea fi numărate pe degetele unei singure mâini), permisul este eliberat direct de ANPA și ar fi trebuit să arate ca în Anexa 2 a prezentului Ordin privind accesul la resursele acvatice vii din domeniul public alstatului în vederea practicării pescuitului recreativ în habitatele piscicole naturale, cu excepția Rezervației Biosferei "Delta Dunării". Și spun ar fi trebuit, deoarece, deși textul de lege a apărut în Monitorul Oficial, modelul de permis prezentat în Anexa 2 este cu siguranță greșit, fiind identic cu cel eliberat de asociațiile de pescari (pentru că n-ar mai trebui să apară „ASOCIAȚIA” și „Carnet de membru nr…”). Cine a dormit, nu știm, dar știm din ce direcție apare…

Alineatul 3 de la art.2 este o altă gogomănie: „Practicarea pescuitului recreativ de către pescarii neafiliați la o asociație de pescari în scop recreativ se face în baza regulamentului propriu al asociației care are încheiate contracte de utilizare a resurselor acvatice vii în scop recreativ pentru zona/zonele de pescuit recreativ solicitată/solicitate de aceștia”. Care regulament propriu? Cel făcut în funcție de mușchii fiecărui președinte de asociație de pescari, sau cel care ar fi trebuit să fie aprobat de ANPA și expus pe site-ul propriu? Dar cerem deja prea multă transparență de-acolo de unde n-a existat vreodată.

Despre modul în care se vor acorda în viitorul apropiat (sau îndepărtat?) apele pentru o durată de 10 ani asociațiilor de pescari, nu punctăm decât că criteriile pe care le veți descoperi în  Ordinul privind accesul la resurseleacvatice vii din domeniul public al statului în vederea practicării pescuitului recreativ în habitatele piscicole naturale, cu excepția Rezervației Biosferei"Delta Dunării" sunt o dovadă clară a dedicației către „unica” asociație de pescari, veșnica AGVPS, cu încrengătura sa în teritoriu.

Cum mai este foarte puțin timp și vin peste noi cele 60 de zile de prohibiție generală, sper ca această perioadă de timp să fie folosită pentru definitivarea acelor contracte de 10 ani și a celorlalte probleme rămase în aer prin ANPA (MADR).

Fire întinse!!!


p.s. întregul Ordin privind accesul la resursele acvatice vii din domeniul public al statului în vederea practicării pescuitului recreativ în habitatele piscicole naturale, cu excepția Rezervației Biosferei "Delta Dunării" poate fi consultat aici.


20 de comentarii:

  1. Vedeti ca in Ordin permisele ANPA pentru cei neafiliati este albastru iar cel dat de asociatii alb. Pentru Prut cred ca ar trebui sa vedem ce asociatii au concesionat(ceea ce nu cred) aceasta apa si de la ce kilometru pana la ce kilometru (borna)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai se intimpla ca si in delta .....face cineva ceva pe Prut? Sau in Delta Dunarii? Au aceste ape diguri?Nu.Sunt de acord cu concesionarea lacurilor.Dar concesionarea apelor curgatoare este o prostie.Un cadou facut de guvernanti unor oameni....smecheri.Toti suntem pacaliti cu permisele pe ape curgatoare,,,rauri etc.

      Ștergere
  2. Domnilor, până la urmă ce trebuie să plătim ca să putem pescui legal?Mai ales că acum sa desfiinţat asociaţia din Siret.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. se va plati la asociatii pentru Prut (asta dintr-o discutie cu un domn de la ANPA care a spus ca el crede ca tot Prutul va fi concesionat). Daca nu va fi concesionat atunci pe portiunile neconcesionate se va pescui cu permisul albastru emis de ANPA

      Ștergere
    2. Anul asta e al AJVPS-ului. Din nou dincolo de limita legii:(

      Ștergere
  3. eu stiu un lucru foarte clar care este stipulat in regulamentul de infiintare a oricarei asociatii si anume, popularea cu peste a zonei atribuite.Pana acum niciodat nu sa pomenit de asa ceva ci doar de politica.Credeti-ma pe nimeni nu intereseaza politica ANPA ci drepturile pescarilor pentru banutii pe care ii dau.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu se populeaza, dar, mai grav, nu se pazeste! Controalele, putine la numar, sunt facute doar cu scopul de a pescui noi cotinzanti.

      Ștergere
  4. "...
    Art. 4. - (1) A.G.V.P.S. are următoarele obiective:
    ...
    o) susţinerea şi participarea, în măsura posibilităţilor, la activităţile de prevenire şi de combatere a braconajului;
    ...
    r) sprijinirea şi participarea, când este solicitată, la acţiunile de populare a habitatelor naturale cu
    specii noi de interes cinegetic şi piscicol, precum şi la cercetarea ştiinţifică în profil;
    ______________________
    Am citat din:
    STATUTUL Asociaţiei Generale ale Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi
    din România, adoptat în Congresul Ordinar din data de 30 mai 2015

    Documentul îl găsiţi aici: http://agvps.ro/docs/Statutul%20AGVPS.pdf
    __________________________
    Deci:
    1) AGVPS(AJVPS-urile din componenţă), participă şi susţine antibraconajul ÎN MĂSURA POSIBILITĂŢILOR;
    2) Conform Statutului, nu cade în sarcina AGVPS nicio populare cu puiet; ei vor participa DOAR DACĂ VOR FI SOLICITAŢI şi NUMAI PENTRU POPULAREA CU SPECII NOI...
    __________
    În fine, despre acest Ordin 60, stau şi mă întreb cît de împiedicaţi la minte pot fi cei de la ANPA de şi-au propus emiterea a 2 tipuri de permise de pescuit. Oare nu era mai simplu un singur tip de permis, ţinînd cont şi de costurile tipăririi acestuia cu elemente securizate..., plus carnet de membru dacă eşti asociat şi permisul simplu pentru neasociaţi, aşa cum eraînainte? Acum ce vor face cei asociaţi dacă vor dori să pescuiască să zicem pe o apă neconcesionată? Îşi vor scoate şi permis albastru? Te doare mintea!

    RăspundețiȘtergere
  5. http://www.anpa.ro/wp-content/uploads/file/Pescuit%20Sportiv/Zone%20pescuit%20recreativ.pdf

    RăspundețiȘtergere
  6. http://www.mmediu.ro/app/webroot/uploads/files/2017-02_17_LISTA_ASOCIATIILOR_DE_PESCARI_SPORTIVI_2011-2017%282%29.pdf

    RăspundețiȘtergere
  7. Buna ziua.
    Vreau sa va intreb daca mai aveti informatii noi in legatura cu modalitatea de a pescui "legal" in anul 2017? Sau a ramas la fel, adica 30 lei ANPA la Trezorerie si, din pacate, vreo 120 lei la AJVPS? Nu de alta dar se apropie cu pasi repezi finalul prohibitiei, iar la Siret in stanga podului cred ca se da drumul inainte de 30 mai.
    Va multumesc anticipat

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Taxa de 30 de lei s-a abrogat. AJVPS Suceava ramane cu acea (ciudata) Hotarare definitiva prin care are apele colinare si de ses din judetul Suceava pana prin toamna anului viitor. Legislatia continua sa se afunde in ambiguitate, in loc sa se limpezeasca. In acest moment, desi nu-mi place deloc s-o zic, cotizatia AJVPS iti asigura linistea la pescuit...

      Ștergere
    2. Asta inseamna ca ramane doar taxa la AJVPS,in jur de 120 lei?Iar daca vrei sa mergi pe Prut e suficienta taxa la AJVPS?

      Ștergere
    3. Asa ar trebui. PG-ul oricum se da gratuit.

      Ștergere
  8. Ajvps SV mai are pana in noiembrie 2018 cred concesiunea pe raul Suceava, drept castigat in instanta.
    De asta cred ca nu a licitat nimeni la Anpa pentru anul 2018 pentru sectorul de apa din judet.

    RăspundețiȘtergere
  9. Ajvps SV mai are pana in noiembrie 2018 cred concesiunea pe raul Suceava, drept castigat in instanta.
    De asta cred ca nu a licitat nimeni la Anpa pentru anul 2018 pentru sectorul de apa din judet.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ba ar fi licitat PP Suceava, dar dosarul a fost respins pentru lipsa certificatului fiscal din care sa rezulte ca nu inregistreaza datorii la consiliul local, iar PP a fost eliminata din licitatie. Un amanunt cel putin hilar, din punctul meu de vedere.

      Ștergere
    2. Asta inseamna ca in 2018 tot AJVPS are apele in concesiune in judetul Suceava?

      Ștergere
    3. Acea hotarare judecatoreasca definitiva la care facem referire da drept de administrare AJVPS-ului pana in toamna 2018 (octombrie sau noiembrie).

      Ștergere