18 sept. 2016

Permise pescuit 2017 – primul proiect de Ordin!


permis anpa 2017
sursa: anpa.ro
De mai bine de o săptămână, pe site-ul oficial al Agenţiei  Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (anpa.ro) a fost afişat Proiectul de Ordin privind condiţiile de acordare a dreptului de pescuit în scop recreativ înhabitatele piscicole naturale pentru anul 2017 sau, mai bine spus, începând cu anul viitor 2017, Ordin care ne priveşte direct, deoarece va stabili şi modalitatea de acordare a noilor permise de pescuit recreativ din 2017.

Înainte de a discuta cu textul de lege (mă rog, de proiect de lege) în faţă, nu pot să nu remarc din nou lejeritatea, ca să nu spun superficialitatea de care dau dovadă a nu ştiu câta oară funcţionarii ANPA atunci când este vorba de stabilirea, în sfârşit, a unor normative clare şi… europene în domeniul pescuitului fost recreativ-sportiv, rebotezat acum doar recreativ, pentru a nu se mai suprapune cu pescuitul de competiţie (cel care-şi propunea, prin preşedintele Federaţiei Române de Pescuit Sportiv, impunerea monopolului şi pe piaţa… permiselor de pescuit, vaca bună de muls doar a AGVPS-ului, fie că vorbim de trecutul îndepărtat sau mai apropiat zilelor noastre).

Un Proiect de Ordin privind pescuitul pentru următorii ani, care are o singură pagină (da, aţi citit bine!!!), plus vreo 2 anexe, nu face decât să evidenţieze, o dată în plus, grija de care ne bucurăm noi, pescarii recreativi, din partea instituţiilor Statului care au şi pescuitul printre atribuţiuni. 

Având în vedere forma actuală a Proiectului de Ordin privind condiţiile de acordare a dreptului de pescuit în scop recreativ în habitatele piscicole naturale, cel mai probabil AGVPS-ul, prin AJVPS-urile afiliate, va (re)monopoliza pescuitul recreativ din România (mai puţin în Delta Dunării, unde Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării” rămâne în continuare pe poziţie) şi va (putea) stabili taxe prohibitive pentru eliberarea permiselor de pescuit în 2017 şi de-acolo înainte, cu atât mai mult cu cât nu se mai specifică nimic despre tarife de pescuit pentru pescarii care nu doresc să se înregimenteze ca membri, deci implicit să achite cotizaţii.   

Mai mult, deşi în Proiect se vorbeşte despre obligativitatea prezentării unor planuri de management (elaborat de instituţii de cercetare din domeniul pescuitului şi acvaculturii!) pentru exploatarea durabilă prin pescuit recreativ a resursei acvatice vii (detaliat în Anexa nr.1), nu se stipulează nicăieri ce măsuri se vor/pot lua în cazul în care asociaţiile care concesionează apele nu-şi respectă obligaţiile (şi, credeţi-mă pe cuvânt, cu siguranţă şi le vor respecta… ca şi până acum!).

Articolele 9 şi 10 din prezentul Proiect, cu fişele de captură, completarea şi prezentarea lor ulterioară sunt deja „miştocăreli”, mai ales că ne raportăm la pescuitul recreativ din România. Parcă-l văd deja pe bădia Icsulescu, care-şi burduşeşte mai zilnic traista cu 10-15 kg de scobar, cum dă cu subsemnatul pe fişa de captură… Şi ăsta-i doar un exemplu, din sutele de dat. 

Nici un cuvânt, în schimb, despre ce se va întâmpla în zonele de pescuit din ţară (şi nu sunt puţine la număr!) unde ANPA a pierdut în instanţă, definitiv şi irevocabil, pentru perioade mai scurte sau mai lungi, dreptul de administrare/concesionare a apelor, în favoarea unor asociaţii de pescari. Practic este aceeaşi tăcere ca şi acum, pentru că lipsa de transparenţă, interesele ş.a.m.d. fac ca acele ape publice cu probleme să nu apară menţionate nicăieri pe site-ul oficial al ANPA, aşa cum ar fi firesc şi… obligatoriu!


Până se vor limpezi (dacă se vor limpezi vreodata!) apele şi în pescuitul recreativ din România, vă doresc în continuare să aveţi fire întinse şi vă invit să dezbatem, în rubrica de comentarii de mai jos, veşnica problemă a dobândirii unui permis de pescuit, de această dată pentru anul 2017.


16 comentarii:

  1. Si despre acele permise, care de fapt nu au mai fost cartonate. De fapt eu am ramas anul asta doar cu acea chitanta. Si atat.. Pe care o tot botesti prin portofel sau buzunare...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am sunat ieri 20.09.2016 la anpa si mi sa confirmat venirea permiselor , sunt in aceeasi situatie cu dosar depus in luna ianuarie 2016. Cu chitanta si cu buletinul va duceti sa sediul anpa si ridicati pemisul.

      Ștergere
  2. Mie nu mi l-a eliberat nici pana la aceasta data pe cel din 2016 desi l-am achitat din februarie....Apoi, legat d eproblema cu cotizarea la asociatii de pescari, mi se pare o ingradire a dreptului la libertatea de asociere, intrucat este neconstitutionala conditionarea unui om liber de a fi membru intr-o asociatie daca vrea sa pescuiasca intr-o apa care, atentie!, este o valoare nationala si apartine poporului....CONCESIUNEA este referitoare la dreptul de a pescui intr-o anumita zona, iar nu de a interzice accesul acolo sau de a practica pescuitul sportiv in acea zona....cel putin asa este in toata Europa...In Ungaria se plateste doar o data, inclusiv on-line, si se paote pescui in absolut toate incintele, inclusiv in cele amenjate de privati, cu respectarea anumitor conditii particulare de retinere sau de protectie a zonei! Poate vor veni si oameni normali in Parlament si vor face o lege constitutionala si in folosul tuturor!

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, şi în plus, preţul unui permis de pescuit recreativ/sportiv "normal" va fi (dacă nu este deja) de 150 lei, iar cele de elevi şi pensionari de 100 lei.
    Vedeţi aici la Art.4, alin.1, litera "h","i" şi "j":
    http://www.anpa.ro/wp-content/uploads/file/Legislatie%20/HG%20-tarife%202016var%20finala.pdf
    Este interesant de urmărit dacă această HG a fost publicată în Monitorul Oficial, pentru a vedea dacă deja produce efecte. Cît despre acest proiect de ordin, cred c-ar trebui să înaintăm scris şi în număr cît mai mare ministrului agriculturii, dezacordul nostru cu privire la obligativitatea asocierii pentru a beneficia de permis. Şi-aşa la noi în jud. Suceava colcăie braconierii cu setci, plase şi "paraşute", pe unde vrei şi pe unde nu vrei. Vara asta, pe Lipoveni, am sunat la 112 pentru a reclama un braconier cu o plasă "monofilament" şi care o planta liniştit din barca în văzul nostru. Cu chiu cu vai au apărut doi agenţi, dar care n-au făcut altceva decît să-l cheme pe golan la mal şi să-l întrebe dacă are permis. Atît şi numai atît, nimic altceva. Desigur că ăla n-avea nimic în sensul ăsta, dar "s-a angajat" solemn în faţa "organului", că îşi va procura permis de pescuit. La cît braconaj e în judeţ, se merită oare o taxă cumulată (permis ANPA + cotizaţie de membru AJVPS) de peste 250 lei? O bătaie de joc la adresa noastră a pescarilor, de la cel mai înalt nivel şi pînă la ultimul cocalar, braconier "de Suceava".
    PS. Pe "cocalarul" în cauză, care locuieşte pe drumul care merge spre satul Lipoveni, l-am "aranjat" pînă la urmă şi nu odată ci de 2 ori, cu ajutorul unui tînăr care se antrena pe iaz cu un caiac şi care la rugăminţile noastre i-a tăiat braconierului sfoara de la pluta/sticla din plastic care marca poziţia plasei.

    RăspundețiȘtergere
  4. Seara bună! Uitaţi ce s-a aprobat astăzi în Senatul României:

    http://www.senat.ro/legis/PDF/2016/16L570FS.pdf

    În atenţia noastră sunt: "Art. X", care modifică "Art.23, Alin.(1) din Legea nr.317/2009.
    Să vedem ce-o fi în continuare şi cum se va aplica această modificare. În cazul ăsta, taxele pentru permisele de pescuit sportiv/recreativ vor fi 000 Lei!
    Hai noroc, sănătate şi s-auzim numai de bine!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta-i praf... electoral, in ochii nu stiu cui. Chiar daca taxa de 30 de lei dispare, legislatia se schimba anul viitor (pare-se ca radical), iar asociatiile de pescari (care, fie vorba intre noi, numai de pescari nu sunt) care vor lua in administrare apele publice, vor avea liber la jecmanit poporul, cu sau fara permisul de pescuit de care lor oricum nu le pasa!

      Ștergere
  5. Nu a-ti inteles bine in faimoasa lege cu cele 102 taxe se spune ca se scuteste taxa de eliberare a permisului de pescuit care este de 2 lei(timbrul fiscal)si nu taxa pentru pescuitul sportiv recreativ.Asa au reusit sa amageasca oamenii, nu vreau sa spun care partid.

    RăspundețiȘtergere
  6. Buna ziua .
    Eu de 5 ani nu am mai reinoit permisul ( cu totul ca pescuiesc de 57 de ani din care 52 cu permis !!!) ca nu mai avem ape ale filialei si pescuiesc pe ape particulare !!!!!!!!! si o curiozitate in jud. Covasna adica in or.Targu Secuiesc se DAU PERMISE LA KG. !!!!!! merge cineva si scoate permis pentru toata familia si cunostinte , cum e asta stimati domni ?????????

    RăspundețiȘtergere
  7. Platim ceva pana la urma sau nu?

    RăspundețiȘtergere
  8. Deocamdata e cam ceata, ca tot timpul in ultimii ani.
    ANPA a dat un comunicat sec, din care ar reiesi ca lucrurile nu s-au schimbat inca, insa de multe ori ne-au indus ei insisi - cu voie sau fara - in eroare:
    "ANUNȚ
    Conform prevederilor art. 23, alin.(1) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 85/23.11.2016, pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura:

    "pescuitul recreativ în habitatele piscicole naturale se practică în baza unui permis de pescuit emis de către beneficiarul contractului de utilizare a resurselor acvatice vii în scop recreativ."

    Până la încheierea contractelor de utilizare a resurselor acvatice vii în scop recreativ, pescuitul recreativ în habitatele piscicole naturale se va desfășura de către persoanele fizice pe baza permiselor de pescuit care au fost eliberate de către ANPA sau de asociațiile de pescari legal constituite aflate în evidența MADR-ANPA, după caz, cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr.1016/2008 privind cuantumul taxelor de licenţiere şi autorizare în pescuit şi acvacultură.

    Menționăm că documentele reprezentate de:

    – chitanță de 30 lei/10 lei, după caz, emisă de Trezorerie pe numele beneficiarului;

    – talon de pensie;

    -certificat de handicap;

    – adeverință de elev/student,

    vor fi vizate prin semnătură și ștampilă de către asociațiile de pescari legal constituite care desfășoară activități de pescuit în scop recreativ."

    Nimic spus de apele aflate in litigiu sau pentru care au pierdut mai multe procese.
    Intr-un cuvant, HAOS!

    RăspundețiȘtergere
  9. NU MAI PLATIM PENTRU PERMISUL DE PESCUIT RECREATIV/SPORTIV!!! UURRAAAAA!!!! ups!? eu oricum nu plateam ca sunt pensionar.Pai si atunci care-i avantajul???! Nuu,nu e nici un avantaj,tot platim cotizatii la A.J.V.P.S si pescuim ,unde?? Fiecare in judetul lui,pentru ca in alt judet nu poti.Sa va spun o poveste: A fost odata,ca niciodata ca de n-ar fi nu s-ar povesti;a fost odata un fond de piscicol curat fara parasute,fara plase,navoade,setci etc. si apartinea POPORULUI;plateai un permis de pescuit si puteai pescui in toata tara.Benefic pentru toata lumea,nu? Dar a venit o "revolutie" pe care noi am facut-o ,nu? sau am fost papusi??? nu se stie nici acum,dar odata cu ea lucrurile s-au schimbat.E bine? E rau? stop ca ne indepartam de la subiect.deci,s-au concesionat ceva lacuri,de obicei cele mai profitabile,AGVPS-ul a devenitzeci de AJVPS-uri,adica judetene.daca vrei sa pescuiesti din dolj inolt sau oricare alt judet,ori iti mai scoti un permis in judetul respectiv ori platesti o taxa suplimentara.Intrebare: oare de ce nu se poate scoate un permis valabil in toata tara?exceptind desigur locatiile private(lacurile concesionate).Domnilor conducatori faceti ceva cu asta si apoi putem vorbi de taxe.Va multumesc pentru ca m-ati suportat

    RăspundețiȘtergere
  10. un nou proiect de ordin facut cu dedicatie pt AGVPS(AJVPS)-uri, care vor concesiona totul, fara nici o sansa pentru noile asociatii care nu vor mai avea ce sa concesioneze. Vor lua inclusiv Dunarea adevaratul ciolan ...si cu ea pescarii si banii lor

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. in ton cu ce se intampla zilele astea in tara: ni se fura libertatea, ce sa ne mai plangem de ape!!!

      Ștergere
  11. Totul este un haos, o mare tampenie, o mare minciuna... pana la urma cui sa-i platim sa avem o recreatie, un hobby, o placere ?!....bine ca platim taxa de permis de pescuit, si toti acesti bani merg in fondul vanatorilor... de cativa ani buni nu am mai vazut sa se introduca populatie noua de peste de catre agvps in barajele de acumulare , Lugaj, Tileagd...Bihor.... !!!!!

    RăspundețiȘtergere