25 mar. 2016

Buna Vestire (şi) în pescuit?

pescuitul incotro
sursa imaginii: fishingncabo.com
De câteva săptămâni bune, aşteptăm cu sufletul la gură – noi, pescarii „legitimi” (recreativi, sportivi?!) – mult trâmbiţatul Ordin al Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (pe numele său actual Achim Irimescu) privind (noile) condiţii de practicare a pescuitului recreativ-sportiv (uf… sper ca în sfârşit să schimbe această sintagmă şi să delimiteze clar, odată pentru totdeauna, ca să nu mai dea apă la moară lichelelor oportuniste, pescuitul practicat de majoritatea dintre noi, sub formă de hobby, de relaxare, de cel de competiţie, dar şi de cel de… subzistenţă).

Practic, în luna curentă au expirat majoritatea contractelor (dacă nu cumva chiar toate) de 5 ani, prin care Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA) ceda în administrare apele publice către asociaţiile de pescari, iar vânturile de primăvară au adus la urechile noastre, ale pescarilor, zvonuri multe şi contradictorii atât despre noi reguli şi noi „jucători” pe piaţa doritorilor de ape în administrare (din care marea majoritate au fost, sunt şi vor fi doar nişte favorizaţi încasatori de taxe de pescuit şi nimic mai mult), cât şi – în mod special – despre modificarea semnificativă (în sus, bineînţeles) a taxelor care vor fi percepute de către instituţiile statului (c-o rămâne ANPA sau va fi altcineva, rămâne de văzut) pentru eliberarea permiselor de pescuit.

După cum mulţi dintre dumneavoastră ştiu, pe lângă asociaţiile de pescari care au încasat până acum cotizaţiile de la membri fără să facă (mai) nimic din ceea ce statutul sau bunul simţ le-o cere (cu AJVPS-urile cvasi-dominante la nivel naţional, exclusiv Delta Dunării), pe lângă Regia Naţională a Pădurilor care - după ce că asistă/contribuie intens la defrişarea pădurilor României, obţinând venituri incomensurabile pentru muritorii de rând - continuă să încaseze taxe de pescuit aberante pentru apele de munte lăsate de cele mai multe ori în paragină (sau chiar dispărute, prin conductele… verzi), pe corabia flămânzilor care-şi doresc şi ei să pună mâna pe banii din cotizaţii sau pe taxele din permisele de pescuit a apărut, de ceva vreme, un pirat nou, care se vrea direct căpitan de vas, ba şi cu drepturi depline.

Aşa cum aţi ghicit deja, este vorba despre Federaţia Română de Pescuit Sportiv, care nu se mulţumeşte doar cu feliuţa dedicată pescuitului de competiţie (acolo unde – cum era de aşteptat/prognozat – nu numai că a fost deja boicotată de cele mai multe cluburi de pescuit sportiv şi, implicit, de cei mai titraţi pescari sportivi din România, indiferent de stilul de pescuit, dar n-a fost acceptată nici la competiţiile internaţionale de mare anvergură, nereuşind să ia locul AGVPS-ului în federaţia internaţională pe ramura pescuitului de competiţie), ci vrea să pună mâna – total ilogic şi ilegal - şi pe taxele provenite din pescuitul recreativ, din hobby-ul nostru.

Penibilitatea adusă la maxim (dacă poate fi ceva mai penibil decât penibilul însuşi): gândiţi-vă că ar fi exact ca şi cum ai plăti o taxă Federaţiei Române de Fotbal, ori de câte ori faci o miuţă pe maidan cu prietenii, Federaţiei Române de Nataţie (şi Pentatlon Modern, că aşa se cheamă acum oficial), atunci când faci o baie în râu sau în Marea Neagră, sau Federaţiei Române de Ciclism, atunci când pedalezi pe aleile sau străzile României, şi asta ca să mă rezum la doar trei exemple din sutele pe care le pot da. Şi totuşi, undeva în Proiectul de Ordin privind condiţiile de practicare a pescuitului, Federaţia Română de Pescuit Sportiv era nominalizată la loc de cinste, asta denotând ce înseamnă politica parşivă şi inteligenţa pe dos din România (ca să nu mai amintim de interese).
 
permise pescuit
sursa imaginii: encrypted-tbn1.gstatic.com
Revenind la începutul materialului de faţă, scris cu speranţă nedisimulată în ziua Bunei Vestiri: de câteva săptămâni stau cu ochii fixaţi pe Monitorul Oficial al României, aşteptând să văd fătul tehnocrat al legislaţiei privitoare la pescuit, făt care sper să fie sănătos şi să nu sufere (prea mult) din cauza naşterii în mare travaliu şi, în plus, tardive la care a fost supus de pseudomedicii pescuitului din România.

Fire întinse să aveţi, dragi (şi… chinuiţi) pescari!


p.s. staţi cu ochii în continuare pe blogdepescar.ro şi veţi fi, cu siguranţă, primii (şi mai ales... CORECT) informaţi vizavi de schimbările din legislaţie!!! 


4 comentarii: