Spinning la avat: Trei, Doamne, şi toţi trei!

Moto: „Şi-a stat aşa, pierdut şi dus.

Era-n amiazi şi-n miez de vară

Şi soarele-a scăzut spre seară,

Şi-n urmă soarele-a apus,

(Prea)micul Siret

Iar bietul om sta tot acolo...”

George Coşbuc – Trei, Doamne, şi toţi trei!

Îmi zice un amic (hm… parcă ar fi primul!) că nouă, pescarilor, ne place să ne lăudăm tot timpul, să distorsionăm realitatea, să facem din… biban - somn, din fâţa aia scăpată pe la maluri (după ce şi-a lăsat ghimpii spatelui în mânuţa ta măiastră), musai avat, ştiucă sau şalău. Cu alte cuvinte, nu vom vorbi niciodată despre eşecuri (că despre „succesuri” are cine povesti).

Împotrivindu-mă acestor porniri… legendare în pescuitul de pretutindeni, voi aşterne, în câteva cuvinte, povestea celei mai ciudate/ghinioniste(norocoase?) partide de pescuit din întreaga mea „pescuială” (că nu vreau s-o botez „carieră” în pescuit).

Spinning la clean: pescuit sub răchite

Răchitele Siretului

Exasperat de, probabil, cel mai nefast debut de sezon de pescuit din ultimii ani pe râul Suceava, care moare încet-încet datorită sutelor de balastiere care-l îneacă în mâluri grele, am aterizat, ca de obicei în ultima vreme - în mare viteză, într-o după-amiază plăcută, dar zăpăcită de vânt, pe malurile bătrânului Siret, care, deşi braconat tot mai agresiv şi… mai la vedere, încă îţi mai poate oferi clipe minunate şi inspiraţie pentru viitoarele poveşti pescăreşti.

Neagra Broşteni – paradisul păstrăvului şi al lipanului

Valea Negrei

Născută în zodia vulcanicilor Munţi Călimani, ceva mai spre răsărit de impunătorul vârf Pietrosu (2100 m), pătrunzând apoi plină de tupeu prin durele şi cristalinele roci ale Munţilor Bistriţei, Neagra Broştenilor – patria (încă!) a protejaţilor (doar de lege, nu şi de braconieri!!!) lipani şi a pistruiaţilor păstrăvi – îşi dă ultima reprezentaţie de curtoazie Bistriţei (moldoveneşti), căreia i se şi supune spre aval, în orăşelul de munte Broşteni.

Fericit că superbul râu a scăpat – cel puţin pe moment – de şenilele sinistre ale buldozerelor şi de tuburile betonate ale pseudoenergiei verzi, cea care are pe conştiinţă mutilarea pe veci a multor habitate montane din România, prin microhidrocentralele „rentabile” doar pe hârtia şmecherilor făuritori, am reuşit, în sfârşit, să calc pe urmele prăfuite  ale camioanelor de (foarte) mare tonaj (care deportează, imperturbabil, pădurile noastre) şi să iau pulsul apei despre care se spune că – bine păstorită şi mai ales păzită de RNP – încă ascunde, prin topliţele sale, adevărate comori pentru iubitorii pescuitului la muscă artificială sau pentru adepţii spinning-ului.

1 Mai (ne)păstrăvăresc

Chinuit, accidentat, revoltat, neputincios (şi pot să adaug multe alte… epitete din folclorul pescăresc, către zări citire şi-aducere aminte) de neştiinţa/pasivitatea legiuitorului privind delimitarea corectă (pseudo-ştiinţifică măcar) a prohibiţiei la pescuit, pe specii şi, mai ales, pe zone (geografice) de pescuit (ca o mică paranteză, nord-estul României, zona în care-mi păstoresc pasiunea, abia scapă de pescuitul la copcă şi intră direct în prohibiţie, în momentul în care pescarii din locaţiile privilegiate „meteorologic” sunt deja saturaţi de ieşirile la pescuit), încerc, timid în gânduri şi în… perspective, o ieşire montană la pistruiaţi, deşi am mai avut experienţe „premature” în pescuitul la păstrăv, debutul de sezon însemnând, de cele mai multe ori în zonele despre care vorbesc, zăpadă încă în topire pe creste, deci ape mari, reci şi tulburi, condiţii în care nici măcar ilegalii şi omniprezenţii „râmari” n-au şanse de izbândă, d’apăi nişte lingurari, voblerişti sau muscari…

Lotca - o ambarcaţiune reinventată

Cum prohibiţia a pus stăpânire peste apele noastre pentru cel puţin 45 de zile, dacă ne referim la Dunărea de frontieră, şi pentru 60 de zile, dacă ne raportăm la majoritatea apelor publice din România, acoperind pescuitul cu un văl de întuneric şi forţându-ne pe cei mai mulţi dintre noi, pescarii „de râu”, să mai lustruim încă vreo două luni sculele de pescuit, vă invit să aruncaţi un ochi peste o barcă de excepţie, după cum o descriu cei care au achiziţionat-o sau au folosit-o deja: Lotca.

Pescuit… secular

Coperta

Zilele trecute mi-a picat în mână (graţie unui coleg de serviciu, mare colecţionar de tot felul de lucruri valoroase), o carte dedicată pescarilor sportivi şi apărută tocmai la începutul secolului al XX-lea (în anul 1904). Faptul că era scrisă/tipărită în limba germană, cu vechile caractere gotice, m-a dezumflat pe moment, pentru că nu sunt un cunoscător al limbii lui Goethe,

Spinning la răpitori cu… bile - Voblerele rattling

Trebuie spus în primul rând că folosirea bilelor (din oţel, sticlă, plastic sau alte materiale rigide) „zornăitoare” în interiorul voblerelor a apărut ca o necesitate de a spori sunetele şi vibraţiile transmise către linia laterală a peştilor răpitori, mai ales în condiţii deosebite de pescuit (vizibilitate redusă datorată turbidităţii apei, vegetaţiei abundente, adâncimii mari ş.a.m.d.), dar şi atunci când nu reacţionează la celelalte năluci de pescuit din trusă, în acest caz bazându-ne exclusiv pe reflexele de prădător ale peştilor răpitori, pe agresivitatea lor nativă care-i îndeamnă să atace năluca… zornăitoare.

Privite la început cu neîncredere de o mare parte a practicanţilor de spinning la răpitori, voblerele rattling, datorită eficacităţii dovedite în condiţiile de pescuit amintite mai sus, au ajuns să facă parte din orice trusă a unui pescar de spinning care se respectă. Astfel, de multe ori când peştii răpitori sunt lipsiţi de apetit, tratând cu indiferenţă toate nălucile care arată şi se plimbă natural pe sub nasul lor, zgomotul produs de bile îi incită să atace strict din reflex, datorită agresivităţii native de care am amintit, şi nu de foame, din dorinţa de a mânca.