9 sept. 2014

Pescuit la răpitori: pseudo-spinning de vară




Revin după o pauză mult prea lungă, atât de scris pe blog, cât şi, mai ales, de pescuit la spinning, motivele fiind variate, dar două dintre ele detaşându-se însă în „clasament”: vremea deosebit de capricioasă (precipitaţii abundente, nivel crescut al râurilor, turbiditatea excesivă a acestora pentru un pescuit cu năluci reuşit – doar practicanţii pescuitului la feeder, îndeosebi cei care au căutata mreana, având mai multe „succesuri”), plus o suită de probleme personale delicate (este ştiut faptul că, de obicei, te trezeşti cu toate deodată pe cap), care m-au forţat să ajung mult mai rar pe malul apei, la un pescuit de clean, avat sau ştiucă.
Pe undeva (acum vorbeşte pescarul egoist din mine…) vremea - de multe ori imposibilă – sus amintită a atenuat oarecum chinurile unei altfel de prohibiţii la pescuit, dictate de cu totul alte motive decât cele înşiruite, an de an, de legiuitor.
raul Bistrita
Râul Bistriţa la Broşteni
Cred că puţini pescari din ţară se pot lăuda că au avut în anotimpul călduros un aliat în partidele de pescuit (cei care o fac, au fost cu siguranţă răsfăţaţi de noroc), multe din râurile ţării provocând chiar inundaţii devastatoare, condiţii în care numai despre pescuit sportiv nu se poate discuta.

26 iun. 2014

Pescuitul cleanului la vobler(e): scurtă evadare pe Siret


Suprasaturat de cele 60 de zile de prohibiţie de pe râurile interne, de ploile abundente care i-au urmat şi care au transformat apele aproape în mâl în mare parte a ţării, năruind din faşă şi cea mai mică speranţă... spinningistică, am hotărât – ajuns cu alte treburi şi în mare fugă puţin mai în amonte de locul în care Siretul se deschide (mai) larg, pentru a înghiţi şi râul Suceava – să arunc totuşi şi două lansete în portbajul maşinii, una dedicată pescuitului la avat, ţinta mea obişnuită în acea zonă a Siretului, şi cealaltă, de rezervă, prietenului şi mereu salvatorului partidelor de pescuit, cleanul, pentru cazul în care timpul îmi permite o mică evadare pe malurile Hierasus-ului.
clean pe siret
Un clenuţ...

Văzând, în trecere peste podul de la Roşcani, tulburimea Sucevei, nu-mi făceam mari speranţe pentru culoarea pe care o va avea Siretul, peste numai câţiva kilometri de drum, gândindu-mă în acelaşi timp că aceasta este influenţată şi de barajul din amonte (Hânţeşti - Bucecea), de cele mai multe ori Suceava prezentând un grad mai mare de turbiditate, avantajându-i în parte pe pescarii care caută, pescuind la feeder, mreana sau chiar scobarul, dar dezavantajându-i clar pe restul, cu un minus mare pentru împătimiţii spinningului la răpitori.

20 iun. 2014

Obtinere PG 2014... prin e-mail


Tot mai mulţi pescari (se) întreabă care sunt paşii necesari obţinerii avizului pentru desfăşurarea activităţii de pescuit sportiv în apele de frontieră, cu alte cuvinte cum pot obţine PG-ul mai simplu, cu atât mai mult cu cât procurarea acestuia nu mai presupune şi taxe suplimentare, cum era în urmă cu câţiva ani.
Pentru că am păşit deja de ceva vreme în mileniul 3, pentru că greu mai găseşti o locuinţă care n-are acces la internet, am încercat să aflu care sunt paşii pentru obţinerea acestui PG prin intermediul poştei electronice, deci via e-mail, mai ales că mi-a ajuns la urechi informaţia conform căreia (deja) sunt pescari privilegiaţi în România care beneficiază de acest serviciu comod şi necostisitor.
Zis şi făcut! Pun mânuţele şi scriu un e-mail către I.T.P.F. Iaşi – cel care reglementează „treburile” pe Prut – şi, după ceva vreme, în loc să descopăr un pas care ar trebui să fie simplu, o îndrumare, primesc un răspuns la fel de sec ca Frâncuşa de Cotnari, dar mult prea departe de gustul ei grozav (rezum, nu citez): „Din 1.02.2014 este operaţional Punctul de Contact Unic electronic (PCUe), prin care cetăţenii pot solicita diferite avize etc. Pe site-ul www.edirect.e-guvernare.ro găsiţi de toate, de la ghid-uri de utilizare, la formulare etc., bla-bla-bla”.  

30 mai 2014

Deschidere sezon de pescuit 2014


După 60 de zile de aşteptare (45 pe Dunărea de frontieră, unde pescuitul legal a debutat pe 16 mai), chinuitoare pentru noi, pescarii sportivi, liniştitoare şi prolifice pentru braconieri şi tagma lor, mâine, 31 mai, sezonul de pescuit reîncepe pe marea majoritate a apelor publice, cu excepţia Prutului, unde pescuitul recreativ/sportiv se redeschide peste încă o lună de aşteptare, pe 30 iunie. Celelalte câteva mici excepţii pot fi consultate în secţiunea de pe acest blog dedicată legislaţiei în pescuit.
gata prohibitia
Lateş
Faţă de anul trecut, legiuitorul a găsit de cuviinţă să interzică şi pescuitul ştiucii în perioada prohibiţiei generale, deşi prohibiţia la ştiucă se încheiase pe 25 martie, ca să nu mai vorbim că a gafat – neintenţionat, dar impardonabil – şi în privinţa pescuitului la păstrăv, arhiobişnuita deschidere a sezonului la salmonide de pe 1 mai amânându-se cu încă o lună din cauza nefericitelor construcţii ale textului de lege (şi fac această afirmaţie datorită faptului că s-a recunoscut şi de pe acolo de sus, de la cei care au dat naştere acestui Ordin privind prohibiţia la pescuit, că doar ştiuca fusese în vizor, dar textul legii s-a răsfrânt, vrând-nevrând, şi asupra păstrăvului). Astfel, sezonul de pescuit la păstrăv (care se încheie pe 15 septembrie) s-a scurtat la numai 3 luni şi jumătate, dintr-un an calendaristic, infinit de puţin pentru muscarii şi spinning-arii (-iştii?) îndrăgostiţi de pistruiat!

14 mai 2014

Spinning cu crankbaits-uri. Secrete, tactici...

Aşa cum am mai amintit şi în alte materiale de pe acest blog, folosirea voblerelor de tip crankbaits în spinning uşurează pe undeva „munca” pescarului (sau, din punctul de vedere al marilor maeştri, o… subminează), pentru că de cele mai multe ori ne intersectăm cu tehnica pescuitului la linguriţe rotative, simpla mulinare a firului - mai rapidă sau mai înceată - fiind suficientă pentru a pune în mişcare corect năluca buclucaşă şi pentru a activa pofta de mâncare şi de… atac a peştilor răpitori.
pescuit la vobler
Crankbait de la Salmo...

Dacă pentru pescarii amintiţi există în acest caz multe avantaje (inclusiv – sau mai ales – abandonarea chinuitorului, pentru mulţi dintre noi, drum al descifrării tehnicilor de pescuit cu jerkbaits-uri), pentru producătorii de voblere (incluzându-i aici şi pe temerarii făurari de năluci home-made) realizarea unui vobler de tip crankbait înseamnă măiestrie dusă la perfecţiune, pentru că dacă în cazul celorlalte năluci mai poţi interveni personal prin jocul lansetei - de exemplu - aici lucrurile sunt bătute în cuie: voblerul trebuie să lucreze corect, fără răsuciri în apă, şi să transmită vibraţii către răpitorul urmărit. Pentru că aceste năluci acţionează în primul rând asupra liniei laterale a răpitorilor, cea care le detectează rapid vibraţiile din apă, înainte de a le desluşi forma sau culoarea. Cum tot mai multe crankbaits-uri sunt proiectate şi cu (cel puţin) o cameră cu bile, în condiţii de ape limpezi şi lipsite de agresivitate (curenţi), mesajul vibratil al acestora ajunge la distanţe inimaginabile pentru unii pescari.

7 mai 2014

Cleanul şi... nălucile sale


Unul dintre cei mai îndrăgiţi, de către pescari, partener de pescuit - aşa cum am arătat şi în articole anterioare pe acest blog - fie că vorbim despre pescuit staţionar, spinning sau chiar pescuit la muscă artificială, cleanul continuă, sezon de pescuit după sezon, să adune în jurul său noi împătimiţi ai pescuitului cu năluci artificiale, debutanţi în spinning, în sprijinul cărora aduc acest material cu câteva sfaturi în alegerea nălucilor (fie ele linguriţe rotative, oscilante sau voblere) potrivite pentru un pescuit de… succes.

Linguriţele rotative dau de foarte multe ori rezultate pozitive, fiind ideale pentru începătorii în arta spinningului mai ales datorită faptului că manevrarea lor prin apă nu necesită stăpânirea unor tehnici de pescuit deosebite, chiar dacă şi în recuperarea lor – de cele mai multe ori rectilinie şi monotonă – se poate interveni din când în când cu stopări scurte şi/sau mici jocuri din vârful vergii. În funcţie de mărimea apei, dar şi a exemplarelor de clean pe care sperăm să le capturăm, folosim în general linguriţe rotative incluse în scala de mărime de la nr.00, la nr.2, de gramaje mai mici sau mai mari, în legătură directă cu adâncimea la care ne dorim să evolueze, dar şi intensitatea curenţilor din râul respectiv.
lingurite rotative pentru clean
Linguriţa rotativă câştigătoare...

Printre numele de producători cele mai des pronunţate în cazul linguriţelor rotative amintim: Mepps (cu toate modelele sale demne de luat în calcul la o partidă de clean), Dam Effzett, Panther Martin, Blue Fox, Mosca, fiecare într-o gamă variată de culori, mărimi şi gramaje, dar şi de… evoluţie, în funcţie de forma paletei folosite şi de greutatea corpului. Şi dacă în urmă cu ceva ani multe năluci erau greu de procurat, astăzi este suficient să stai în fotoliu, conectat pe net, să tastezi "magazin online pescuit" şi călătoreşti instantaneu printre vitrinele virtuale pline de produsele dorite.

1 mai 2014

Sezonul de pescuit la păstrăv: debut ratat de 1 Mai


Deşi (prea) multă lume asociază data de 1 mai (sau Mai…) cu o sărbătoare cu iz comunist ori, mai recent, dedicată mititeilor încinşi la grătar, hectolitrilor de bere îndiguite pe traseul pierzaniei şi insipidelor manele împrăştiate de/din boxele limuzinelor înşiruite în neştire de nişte… (puncte, puncte…);
… pentru pescarii iubitori de pasteluri la debut de primăvară (montană, pentru că pe acolo ne poartă paşii şi… nălucile), unde păstrăvul indigen îşi devoalează infinitul de culori, acum marginalizaţi de nişte „legi” tâmpe, prin care suntem nevoiţi să îndurăm pauze imense între metehnele nestudiate ale „autorităţilor” şi pasiunea împărtăşită de a pescui, sau, mai grav, între a fi pescar cinstit (…fraier, după spusele multora) sau braconier, neştiinţa (ca să menţin un ton civilizat) acestui Ordin privind prohibiţia în 2014, al cărui text de lege ar fi vrut – din ceea ce am înţeles - să îngrădească doar pescuitul la ştiucă şi în prohibiţia generală, după ce ar fi ieşit din perioada sa dedicată (25 martie), dar a fost atât de bine formulat încât i-a lovit din plin şi pe iubitorii pescuitului la păstrăv, care şi aşa „beneficiau” şi până în prezent de un sezon foarte scurt, neştiinţa – spuneam – întunericul şi fuga din care se nasc nişte acte oficiale te loveşte direct şi te lasă fără replică de cele mai multe ori.