17 iul. 2013

Aniversare cu păstrăvi şi lipani

După o tentativă semireuşită de pescuit pe Siret, datorată vremii capricioase sau, mai bine zis, precipitaţiilor abundente, pentru că o nouă filă din calendarul – învechit de-acum – al vieţii se pregătea să se desprindă, am alergat în munţi, în zona natală, sperând să-mi dăruiesc, de aniversare, măcar o partidă de neuitat la păstrăv şi clean, singurele specii de peşte de pe râul Bistriţa (nu vorbim de biban, pe care-l găsim în lacul de acumulare Izvorul Muntelui sau de cvasiinexistenta lostriţă) dispuse să încerce voblerele şi/sau linguriţele din trusă.

1 iul. 2013

Scurtă (şi dificilă în acelaşi timp) evadare la pescuit, pe Siret

Debut frustrant de sezon de pescuit, mai ales pe aici prin părţile nordice ale ţării. Ceea ce ar fi trebuit să însemne bucurie generală la sfârşitul prohibiţiei s-a transformat în nervi şi frustrare, pentru că interminabilele ploi au pus stăpânire pe prima lună de vară, iar Siretul, Suceava, Moldova, Bistriţa şi toţi afluenţii lor au devenit impracticabile pentru pescuitul sportiv, cu atât mai mult pentru pasionaţii de spinning. Variaţiile de nivel ale apei au adus şi ele, pe lângă turbiditatea sporită,  apatia printre avaţi, cleni, bibani sau ştiuci.
Acestea fiind datele problemei, ultima ieşire pe malul Siretului, în amonte de Dolhasca, care ar fi trebuit să se întindă pe perioada unui întreg week-end, s-a transformat într-o minipartidă de spinning „orbească”, răstimp în care mi-am propus mai mult – date fiind condiţiile amintite – să probez evoluţia unor voblere de avat şi clean producţie proprie, care nu se scăldaseră până acum decât în cada de baie, nu şi în curenţii pe care-i poartă cu sine cursul unui râu.

6 iun. 2013

Sezonul de pescuit 2013 la debut



Deşi teoretic şi… calendaristic sezonul de pescuit în apele colinare şi de şes începe la data de 1 ianuarie a fiecărui an, practic marea majoritate a pescarilor recreativi pun mâna pe lansete abia după ce s-au consumat atât lunile de iarnă, cât şi cele de prohibiţie la majoritatea speciilor de peşte, adică debutul lunii iunie (mai precis pe data de 7, în acest an).  Aşadar, mâine începe sezonul de pescuit!
Să vedem cu ce rele şi (mult prea puţin) bune vine noul sezon:

19 apr. 2013

P.G. Prut 2013

 MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
INSPECTORATUL TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ IAŞI
SERVICIUL TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ BOTOŞANI
                            
Str. Sucevei nr. 2 , Botoşani
                Tel.0231/510411; Fax. 0231/512097; 021/9590                                                         

          Persoana de contact :
Inspector principal de poliţie RĂCNEA MINODORA
tel. 0762-651063; 0756-055592


AVIZE NECESARE DESFĂŞURĂRII ACTIVITĂŢILOR
DE PESCUIT RECREATIV-SPORTIV


Având în vedere prevederile OUG 105/2011 privind frontiera de stat a României, cu modificările şi completările ulterioare, Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani informează persoanele interesate de obţinerea avizelor necesare desfăşurării activităţilor de pescuit recreativ-sportiv, despre următoarele aspecte:
- pentru eliberarea avizelor pentru desfăşurarea activităţilor de pescuit recreativ-sportiv sunt necesare următoarele documente: copie permis eliberat de A.N.P.A. în anul 2012, copie cartea de identitate, chitanţa de autorizare pentru anul 2013, ori  talonul de pensie.     
- persoanele care nu deţin permisul de pescuit eliberat în anul 2012 de către A.N.P.A vor prezenta în locul acestuia chitanţa care atestă eliberarea permisului în anul 2013.




                                                       Purtător de cuvânt în cadrul
Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani
Inspector principal de poliţie
RĂCNEA MINODORA

8 apr. 2013

Tristeţi de pescar




8 aprilie 2013. Prima zi din lungul (pentru noi) şir de 60 zile (chiar 90 pe Prutul moldovean) de prohibiţie în pescuit. Nu şi pentru braconieri, ei nu dorm niciodată.
În loc de relaxare, de bucurie, acest hobby, al pescuitului recreativ a început să adune numai tristeţe în jurul său, orice asociere aş încerca să-i fac în gând.
De unde se nasc toate aceste supărări şi neîmpliniri? Putem sta să le povestim zile în şir, fără întrerupere, dar hai să enumerăm doar câteva, legate mai ales de pescuitul  recreativ/sportiv în judeţul ce a dat cândva primele capitale ale Moldovei, Suceava:

21 mar. 2013

Prohibitie 2013


La fel ca anul trecut, Ordinul privind stabilirea perioadelor/zonelor de prohibiţie la pescuit pe apele publice din România s-a lăsat aşteptat nu mai puţin de 3 luni (chiar dacă de această dată n-a mai fost MDAR emitentul, ci Ministerul Mediului), specia „accidentată” fiind din nou ştiuca, aceasta având la dispoziţie 4 zile pentru a împânzi apele publice din România!!! Şi din nou legiuitorul a gafat, pentru că nu a menţionat, ca în urmă cu vreo 2 ani – dacă nu mă înşel – şi perioada de prohibiţie pentru ştiucă din anul 2014, pentru că avem toate şansele ca Ordinul privind prohibiţia de anul viitor să apară la fel de târziu, cum ne-am obişnuit deja.
Cu menţiunea că prohibiţia la principalele specii de peşti se va derula în perioada 8 aprilie – 6 iunie, vă invit să consultaţi întreg ordinul în secţiunea legislaţie.
AICI aveti cel mai IEFTIN RCA

4 mar. 2013

Permise de pescuit şi dreptul de control pe apele publice din judeţul Suceava (2)


Între timp a sosit şi răspunsul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, răspuns pe care-l ataşez în continuare.
p.s. Vă sfătuiesc să printaţi ambele exemplare (cel de faţă şi cel din postarea anterioară, reprezentând poziţia Poliţiei) şi să le găsiţi un loc permanent printre… sculele de pescuit, atunci când plecaţi pe malul apei.
Fire întinse!!!
permise de pescuit

permise de pescuit



AICI aveti cel mai IEFTIN RCA