19 mar. 2012

Ordinul privind prohibiţia în anul 2012

       Am revenit, asa cum am promis, cu ordinul complet privind prohibitia in anul 2012.     
       Marea noutate fata de anii precedenti este legata de pescuitul stiucii, care de pe data de 26 martie iese din prohibitie. Daca pana acum, in perioada de prohibitie a celorlalte specii, pescuitul sportiv la stiuca era permis doar cu folosirea momelilor artificiale, de data asta legiuitorul a adaugat sintagma cu eliberarea in mediul acvatic natural, cu alte cuvinte C&R.
       Versiunea .pdf a Ordinului o gasiti aici, iar cea .doc aici

12 mar. 2012

Prohibitia 2012

(Şi) din cauză că anul acesta iarna a muşcat bine din primăvară, se pare că perioada de prohibiţie va incepe abia din 15 aprilie (anul trecut a debutat pe 4 aprilie) şi va dura până la mijlocul lunii iunie. Cel puţin aşa ar arăta proiectul ordinului trimis la Senat.
Vom reveni cu amănunte!

28 feb. 2012

Condiţiile de practicare a pescuitului recreativ-sportiv pentru cei neînscrişi în asociaţii

În atenţia deţinătorilor de Autorizaţii de Pescuit Recreativ-Sportiv  si a posesorilor de premise de Pescuit Recreativ-Sportiv nemembri

  Posesorii permiselor de pescuit recreativ-sportiv pot practica pescuitul recreativ/sportiv pe toate habitatele piscicole naturale, cu excepţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.
  Pe o zonă de pescuit autorizată, pescuitul recreativ/sportiv se poate practica atât de membrii asociaţiilor deţinătoare de autorizaţie de pescuit recreativ/sportiv cât şi de nemembri cu respectarea Regulamentului propriu al asociaţiei, iar pe zonele neautorizate pescuitul recreativ/sportiv se face numai pe baza permiselor de pescuit recreativ/sportiv emise de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură (denumită în continuare ANPA), cu respectarea legislaţiei în vigoare.
 Asociaţiile de pescari sportivi sunt obligate să practice pe zonele autorizate pentru pescuit recreativ/sportiv tarifele aprobate de ANPA pe săptămână/lună/an şi să organizeze controale zilnice cu privire la verificarea modului de practicare al pescuitului recreativ/sportiv şi pentru a încasa taxe de pescuit la nemembri.
  Asociaţiile sunt obligate să permită accesul la resursele acvatice vii şi la pescarii nemembri, cu condiţia ca aceştia să achite tariful pentru pescuit conform Regulamentului propriu al asociaţiei de practicare a pescuitului recreativ/sportiv.
  Permisele de pescuit recreativ-sportiv se eliberează de ANPA nominal atât la persoane fizice cât şi la Asociaţiile de pescari sportivi care deţin Autorizaţii de pescuit recreativ/sportiv, prin structurile sale regionale.
  Cei interesaţi pot suna la sediile filialelor regionale şi la ANPA-sediul central din Bucureşti sau pot accesa programul de primire documente şi eliberare permise de pescuit recreativ/sportiv, conform următorului Tabel

     Sursa: ANPA

30 ian. 2012

Se apropie prohibiţia la ştiucă!

Peste ceva mai mult de 2 săptămâni, pescuitul ştiucii (re)devine interzis. Deoarece în fiecare dintre ultimii ani, legea care stabileşte zonele, speciile şi perioadele de prohibiţie a apărut târziu, legiuitorul a stabilit încă de anul trecut, şi perioada din anul 2012 în care pescuitul ştiucii e interzis, astfel:
Art. 5. - (1) Se interzice pescuitul comercial, recreativ/sportiv şi familial al speciilor de peşti, după cum urmează:
 a) ştiuca, începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin până la data de 26 martie în anul 2011 şi pe o durată de 40 de zile în perioada 15 februarie - 26 martie în anul 2012;

17 ian. 2012

PG-ul pentru Prut

 Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi

AVIZE NECESARE DESFASURARII ACTIVITATILOR DE PESCUIT RECREATIV-SPORTIV - 12.01.2012   

Avand in vedere prevederile Ordinului Ministrului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale nr. 15/2011 privind conditiile de practicare a pescuitului recreativ / sportiv, modificat si completat de Ordinul nr. 297 din 28 decembrie 2011 (publicat in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 10 din 5 ianuarie 2012), Inspectoratul Teritorial al Politiei de Frontiera Iasi informeaza persoanele interesate de obtinerea avizelor necesare desfasurarii activitatilor de pescuit recreativ-sportiv, despre urmatoarele aspecte:

-    pentru zona de competenta a Serviciilor Teritoriale ale Politiei de Frontiera Galati, Vaslui si Botosani  avizele pentru desfasurarea activitatii de pescuit recreativ – sportiv emise in anul 2011 sunt valabile si in anul 2012, pana la data emiterii noilor modele de permise de pescuit recreativ – sportiv;

-    pentru zona de competenta a Serviciului Teritorial al Politiei de Frontiera Iasi, avand in vedere faptul ca zona, protejata cuprinsa intre localitatile Badarai si Gorban, a fost preluata in administrare de catre Asociatia „Prietenii Pescari”, solicitantii se vor prezenta la sediul serviciului din strada G.Cosbuc, nr.3-5, pentru eliberarea avizelor pentru desfasurarea activitatilor de pescuit recreativ-sportiv. Documente necesare: copie permis A.N.P.A., copie C.I. si avizul emis de Asociatia „Prietenii Pescari”.

11 ian. 2012

Permise pescuit în judeţul Suceava - 2012

Vizavi de procesul pierdut la ICCJ, anul trecut, de catre ANPA in fata AJVPS Suceava, am mai solicitat, o data in plus, pozitia institutiei respective fata de pescuitul sportiv in jud. Suceava (unde, pentru cei care nu stiu, apele au fost "arondate" Asociatiei Prieteni Pescari pentru 5 ani), pentru 2012.
Iata raspunsul:


permis anpa

7 ian. 2012

Liber la pescuit!

Până la apariţia noilor permise de pescuit, legislativul a decis ca permisele eliberate în 2011 să-şi păstreze valabilitatea.
Ordinul ministrului, publicat în M.O. nr.10 din 5 ianuarie 2012 poate fi consultat aici!