Pescuit la răpitori: Toamna răpitorilor

Zilele caniculare de peste vară s-au topit spre miazănoapte, luând cu ele chinuitoarele (cel puţin în ceea ce mă priveşte) deşteptări forţate din jurul orelor 3-4 dimineaţa, dar şi forfota găştilor de puşti veniţi la scăldat tocmai în zonele cele mai „prinzătoare”. Desele perioade de ignoranţă totală din partea partenerilor de pescuit – răpitorii, lânceziţi de caniculă, se transformă treptat ajungând în unele momente veritabile acţiuni sinucigaşe. Cu alte cuvinte, a sosit toamna, anotimpul răpitorilor!

Odată cu scăderea temperaturii apei şi cu apropierea iernii, când rezervele de grăsime sunt necesare supravieţuirii, răpitorii devin mai activi şi, în plus, se hrănesc cu frenezie pe tot parcursul zilei. Dacă mai adăugăm şi faptul că bancurile de puieţi sunt în continuă scădere (numeric vorbind), avem tabloul complet al unei perioade cu adevărat promiţătoare în ceea ce ne priveşte. E drept că în ecuaţia problemei intervine şi factorul precipitaţii, care ar putea duce la creşterea nivelului apei şi a turbidităţii – în acelaşi timp - dar ultimele toamne au fost mult mai liniştite din acest punct de vedere.

Pescuit la avat: Un avat grăbit

În loc de introducere

A venit, în sfârşit, şi vara – anotimpul cel mai aşteptat de majoritatea pescarilor (fie ei sportivi sau ne…) – care purced, cu mic cu mare pe malurile râurilor şi ale bălţilor.

Afirmaţia „majoritatea” se referă la faptul că practicanţii spinning-ului (pe ape publice – în special) încă nu se pot bucura pe deplin (ba chiar au motive de supărare), iar motivele pot deveni o multitudine:

-               deşi tot mai activi, peştii răpitori au încă suficiente resurse de hrană naturală în apă, lăsându-se mai greu păcăliţi de „metalele”, „lemnele” sau „plasticele” noastre, oricât de ochioase ar fi privirilor şi oricât de dibace ar fi fost conduse printre plauri…

-               prima jumătate a verii – tot mai accentuat în ultimii ani – înseamnă de obicei zile fierbinţi, pastelate cu furtuni însoţite de ploi torenţiale, care cresc debitele râurilor şi le transformă în „ciuruială” mâloasă, condiţii în care spinning-ul rămâne sublim, dar lipseşte cu desăvârşire;

-               prezenţa „staţionarilor”, inclusiv a celor pentru care maxim 4 lansete a câte 2 cârlige (aşa cum precizează legislaţia în domeniu), înseamnă transformarea a kilometri întregi de maluri în veritabile păduri de lansete, ţie nerămânându-ţi nicio oază  de … nălucă;

-               transformarea apelor publice în veritabile ştranduri, de-a lungul tuturor localităţilor, limitează substanţial aria perimetrelor pescuibile.

Avat de Siret

Preambul (& după)

-              după lungile luni de iarnă, matusalemice de-a dreptul aici, în nordul ţării, timp în care nu faci decât să devorezi sute de pagini din publicaţiile de profil şi milioane de biţi de pagini de aceeaşi tentă pe internet, pregătindu-te să fii tobă de carte când vin examenele din sesiunea de început de sezon…

-              după nopţile cenuşii în care visezi lansete încovoiate şi drill-uri perturbate doar de ceasul deşteptător, care te anunţă că mai începe o zi plictisitoare de serviciu…

-              după zile – scurte ce-i drept – în care-ţi controlezi, ştergi şi fardezi a mia oară, lansetele, mulinetele, nălucile, le mângâi cu aceeaşi dragoste paternă cu care-ţi dezmierzi zi de zi copilul…

-              după interminabilele şi ultrarepetabilele – an după an – miştocăreli şi incertitudini legislative (şi în domeniul pescuitului recreativ sportiv)…

-              după zecile de minciuni bine ticluite, şuşotite consoartei, vizavi de fondurile care dispar subit, reîntregind, în acelaşi timp, trusa de năluci…

-              după miile de picături de timp liber pe care le-ai sacrificat întru amorul artei, încercând să te metamorfozezi tu însuţi într-un creator de năluci…

-              după sutele de aroganţe aruncate-n spate de stăpânii (ca bârna-n ochi pentru noi, complet invizibili pentru autorităţi) apelor – BRACONIERII…

Cuprins

… a venit ziua revanşei, a examenelor şi a tuturor evenimentelor însemnate: perioada de prohibiţie s-a sfârşit!

Mă trezesc, ca de obicei, foarte târziu. Îmi spun că dacă pescuiesc 100% pentru relaxare, n-am cum să ratez somnul de frumuseţe. Deşi e prima oară când pescuiesc pe Siret (în amontele său) anul acesta, hotărârea de a dormi liniştit este votată în unanimitate atât de către putere – circumvoluţiunile superioare, cât şi de către opoziţie – simţurile.

Nu mai amintesc că am ales (sau mai degrabă am cules) un loc unde auzi hohote în jur dacă apari cu lanseta în mână şi nu cu obişnuitele scule ale zonei: ecranul, setca, volocul sau mai ştiu eu cum se mai numeşte tot arsenalul de plase monofilare.

Defilez, aşadar, până la locul împricinat, printre figuri care-mi dezvăluie de la un zâmbet naiv, compătimitor, la rânjete de satisfacţie în toată regula la adresa arsenalului meu… răpitor. Printre figurile respective descopăr şi câţiva binevoitori care, ştiindu-mă îndrăgostit de pescuit, îmi propuseseră cu o seară înainte o „partidă adevărată” cu setca, unde „domnule – zic ei – te întorci acasă cu cel puţin 60 de kg de peşte”.

Ajuns pe malul apei, îmi pregătesc lanseta MH (15-40g) pe care o folosesc de obicei când caut ştiuca sau avatul, împreună cu mulineta de 2500 cu care se echilibrează aproape perfect şi pe care se înfăşoară un fir textil de calitate de 10 lb. (după ce ani de zile am contribuit la popularea albiilor vizitate cu tot felul de năluci, mai ieftine sau mai scumpe, m-am hotărât să pescuiesc aproape exclusiv cu fir textil – mai puţin în perioada în care se pescuieşte numai la ştiucă, pentru că renunţ la strună şi folosesc un monofilament dedicat - iar rezultatele sunt îmbucurătoare, rata pierderilor scăzând simţitor). Pun şi o strună, deoarece firul textil are o rezistenţă mult mai scăzută la abraziune, comparativ cu monofilamentul şi mai ales cu fluorocarbonul, şi n-am chef să fluier a pagubă după vreo cumătră ştiucă. Desfac trusa cu „minciuni” de tablă, lemn sau silicon şi nu ştiu exact ce să aleg. De cele multe ori, în locuri sălbatice şi puţin cunoscute precum acesta, armez mai întâi un plastic greu şi sondez dedesubturile apei, pentru a nu regreta pierderea unei năluci mai scumpe. De data aceasta însă, ochii îmi cad pe o oscilantă grea, pe care-am meşterit-o în prohibiţie, când mi-am probat (nu ştiu cu cât succes însă) talentele inginereşti. De fapt a fost o banală lingură cu coadă, de inox, cea mai ieftină de pe rafturile unui supermarket (1,8 lei), pe care-am tăiat-o (lăsând-o fără coadă, bineînţeles) şi am mai ciocănit-o niţel pentru o minimă aplatizare (mi s-a părut prea concavă, iar mişcarea ei prin apă aducea mai mult a rotativă, fără ax). Au urmat apoi două găuri scurte cu burghiul, prinderea inelelor şi a ancorei, şi gata opera de artă.

Aşadar mă hotărăsc să-i fac botezul cu siguranţa că nu voi vărsa nicio lacrimă, iar bugetul meu nu va avea de suferit dacă va refuza să facă drum întors spre mal şi va preferă să-i ţină companie vreunui copac nevăzut, de sub apă. Armez (lingura are – de fapt avea, pentru că până la urmă tot într-o albie şi-a dat duhul - aproape 30g) şi ochesc un loc de pe malul opus, exact la baza unor plopi prăbuşiţi în apă de inundaţiile de anul trecut, loc „funebru” deoarece, din nefericire, aici şi-a găsit sfârşitul cu un an înainte un tânăr care încerca să-şi recupereze căţelul dispărut sub oglinda apei. Cum socru-meu („nepescar”, dar maestru în tehnica mişto-ului adresat „mincinoşilor” cu lanseta în mână) a decis să mă însoţească pentru aerisire şi… partea de mai sus, mi-am pus la bătaie toate cunoştinţele tehnice, intelectuale şi… fizice, simultan, pentru a nu-i intra în vizor.

Rezultatul? La prima lansare, lingura porneşte perfect, străbate în viteză albia Siretului şi aterizează, zgomotos, pe malul opus, exact în ascunzişul atrăgător dintre trunchiurile plopilor. După contactul – destul de zgomotos, după cum am precizat – cu apa, îşi unduieşte şoldurile, în cădere, pentru mai puţin de 2 secunde (apa în zona respectivă este foarte adâncă) apoi, brusc, stopează. Înţep din reflex, dar primul meu gând este că am nimerit prima creangă subacvatică. Până să mă dezmeticesc, creanga începe să se manifeste cu furie. Îi văd destul de repede spatele şi mă edific: un avat grăbit (care ştia că socru-meu e cu mine, negreşit) a făcut o aroganţă (vorba unui individ excesiv de mediatizat) şi şi-a făcut un piercing la marea artă, considerând ieftina mea nălucă o bijuterie de mare preţ.

Încheiere

Să vă mai povestesc drill-ul cu un vitezoman nervos de 3,3 kg (chiar dacă mulţi pescari susţin că avatul oboseşte prea repede şi nu e un partener de drill spectaculos – lucru parţial adevărat)?  Sau faptul că riveranul de pe malul opus, care privea de la înălţimea curţii sale desfăşurarea evenimentelor, a pus mâna imediat pe ecran şi a coborât la albie, în zona respectivă, învolburând fără sens apa? Sau să mai amintesc că zona respectivă este ultrabraconată, iar asemenea exemplare devin tot mai rare?

Sau să vă descriu cu lux de amănunte expresia întipărită pe faţa socrului meu, care venise pregătit cu tot arsenalul poantelor din branşă, tocmai pentru a mă „desfiinţa” ca pescar?

Nimic din toate astea. Doar memoria (inclusiv „fotografică”) a celei mai rapide capturi din scurta mea carieră de spinning-ar sau spinning-ist, oricum i s-ar spune. 

La aniversare - Un anisor de existenta!!!

Pentru că astăzi blogul dedicat pasiunii mele (şi nu numai) a împlinit un anişor de existenţă, vreau să le mulţumesc tuturor celor care m-au vizitat şi m-au citit, cu speranţa că au descoperit şi lucruri/fapte etc. interesante şi ajutătoare în împlinirea menirii noastre: capturarea monstrului din adâncuri!!!

Fire întinse tuturor!!!

DAM Nanoflex Zander M - tehnologie germană în pescuitul sportiv

Mereu am fost fascinat de tehnologia germană, în egală măsură, probabil, cu fascinaţia pentru tehnologia japoneză. Aceeaşi remarcă e valabilă şi atunci când mă refer la mentalităţile celor două naţiuni, la nivelul de cultură şi civilizaţie, la seriozitate etc. Numai bile albe, pe linie, cum ar spune confraţii întru pasiune de pe răpitori.ro. Am avut marele noroc de a vizita ambele ţări şi am putut constata, din multe puncte de vedere, similitudini, chiar dacă vorbim despre două naţiuni cu istorii total diferite.

Dar să trec la subiectul acestui material: după ce am testat/achiziţionat mai multe scule de pescuit japoneze, a venit rândul să încerc (şi) tehnologia germană, mai ales după ce urmărisem celebrul clip al producătorului cu lanseta DAM Nanoflex Zander (2.40m, putere de aruncare 20-40g), achiziţionându-mi exact acel model.

Nu am îndrăznit să-i fac acel test, însă am la activ câteva ramuri serioase de copac scoase la mal, plus ceva saci cu gunoaie de pe fundul albiilor, deci din acest punct de vedere totul e clar OK.

Lanseta DAM Nanoflex Zander este de o eleganţă aparte, cu finisaje excelent executate, având culoarea vişinei târzii; este uşoară (155g) şi suplă, iar blancul manifestă o sensibilitate sporită.

Nălucile folosite au avut greutăţi cuprinse între 5 şi 45g, lanseu-rile fiind reuşite şi în afara plajei de greutate menţionate de producător (am folosit fir textil de 10lb şi mono de 0.22).

Deşi apelativul „Zander” ne trimite cu gândul la „parii” sau „răngile” (în termeni pescăreşti) folosite în jigging-ul la şalău (lansete cu acţiune extra-fast sau fast), Nanoflex-ul are o acţiune progresivă, dar asta nu înseamnă că nu poate fi folosită cu succes – datorită sensibilităţii blancului - şi în pescuitul cu plastice moi, mai ales dacă mulineta este încărcată cu fir textil.

În cealaltă privinţă, a folosirii nălucilor reactive, DAM Nanoflex Zander M îşi etalează toate calităţile, fiind într-adevăr o alegere excelentă.

Rezerva de putere coroborată cu acţiunea progresivă a blancului fac din orice drill o adevărată plăcere fie că e vorba de „peştişori” (primul drill a avut loc în timp ce testam puterea&distanţa de aruncare cu o oscilantă de 5g, având la capăt un clean de 7-800g), fie că avem norocul să ne viziteze musafiri mai „îmbrăcaţi”.

Cu alte cuvinte, dacă faceţi această alegere, cu siguranţă nu veţi fi dezamăgiţi!

Fire zbuciumate!!!

"Vobleritul" - tehnici de baza

Cui nu i s-a întâmplat, măcar o dată în existenţa de pescar sportiv, să alerge după cele mai la modă voblere, cele mai „prinzătoare”, cele mai arătoase sau mai ştiu eu după ce alte criterii de evaluare?  Iar după o partidă – două de pescuit să renunţe, total sau sporadic, la a mai folosi acel vobler, dezamăgit de distanţa uriaşă dintre vis şi realitate, cu atât mai mult cu cât vorbim despre cele mai costisitoare năluci? Regretele legate de achiziţionarea acestora sunt de fiecare dată tardive şi rămân exact aşa cum s-au născut: regrete. Iar cei ce ne-au îndrumat spre ele, fie că e vorba de vânzători, prieteni reali sau virtuali (de pe forumurile de pescuit), se aleg de cele mai multe ori cu priviri sau cuvinte grele.

Dar dacă voblerele respective sunt ok, iar problemele vin din altă parte, fără ca să ne dăm seama?

În acest caz, haideţi să încercăm să descoperim împreună câteva amănunte deloc neglijabile care ne vor ajuta, pe viitor, să ne alegem voblerele de care într-adevăr avem nevoie şi care se apropie cel mai mult de rezolvarea ecuaţiei împricinate. Fac referire în primul rând la o minimă pregătire teoretică, de multe ori extrem de importantă, pe lângă experienţa căpătată de practica (de) pe malul apei.

În primul rând, pentru creşterea şanselor unei partide de pescuit reuşite, trebuie să cunoaştem cât de cât caracteristicile locului în care pescuim (chiar şi în cazul în care suntem pentru prima oară acolo) – adâncime, structură submersă, obstacole etc.-, dar şi – mai ales - cum arată „victimele” cu care se hrăneşte peştele ţintă/peştii ţintă, după caz, pentru a le prezenta ceva dacă nu identic, cât mai apropiat, atât ca dimensiuni cât şi ca aspect.

Trecând însă dincolo de forma, mărimea, culoarea sau alte caracteristici vizuale ale voblerului, lucrul de o importanţă majoră, cu siguranţă,  este punerea în valoare a acestuia, cu alte cuvinte prezentarea pe care o face pescarul, folosindu-l. Pentru că nu de puţine ori un vobler care s-a dovedit a fi campion în mâinile unui pescar dibace, a devenit o adevărată sperietoare de peşti la capătul firului unui pescar ignorant sau neştiutor – atât de teorie, cât şi de practică.

Niciodată o nălucă nu se cumpără şi nu se foloseşte cu ochii închişi. Aici mă refer la faptul că orice producător serios ne dă din start informaţiile de bază, primare, care să contribuie la rezolvarea unei părţi a ecuaţiei, cum ar fi: categoria în care intră voblerul (floating, sinking, suspending), adâncimea maximă la care lucrează, ansamblul lansetă-mulinetă-fir recomandat, tehnica de recuperare cea mai potrivită, răpitorul ţintă ş.a.m.d.

Cum nălucile au o varietate incredibilă de forme, mărimi, amplitudini şi frecvenţe de lucru, cunoaşterea teoretică, urmată de stăpânirea – în practică – măcar a tehnicilor de bază în voblerit, duc la obţinerea unor satisfacţii mai mari pe malul apei. Un pescar sportiv cu o minimă pregătire teoretică, după ce va căpăta experienţă practică, va ajunge el însuşi să inoveze sau să desăvârşească anumite tehnici de pescuit. Aşadar prezentarea devine, cu siguranţă, una dintre cheile ecuaţiei, în cele mai multe cazuri fiind chiar cheia principală.  

Dacă luăm, de exemplu, crankbaits-urile şi twitchbaits-urile (fabricate în toate variantele: floating, sinking, suspending) – cu siguranţă cele mai folosite năluci din categoria voblerelor (a căror principală caracteristică este echiparea cu barbete) – lucrurile par (mai) simple, mai ales în cazul primelor. Spun asta deoarece formele şi poziţionarea barbetelor fac ca amplitudinea vibraţiilor să se răsfrângă clar în lansetă – deci şi în mâna pescarului – lui nerămânându-i decât să recupereze firul monoton, cu sau fără pauze, schimbând viteza de recuperare sau dansând din vârful lansetei.

Crankbaits

Twichbaits-urile au de obicei forma mai subţire, mai fusiformă decât a crankbaits-urilor şi barbetele mai mici, fapt ce conduce la o amplitudine a vibraţiilor mult mai redusă, de multe ori abia perceptibilă în lansetă (un exemplu, clasic de acum, este Thrill-ul folosit la pescuitul avatului). Tehnica folosită cel mai adesea constă în recuperarea rapidă a nălucii, „condimentată” cu smucituri scurte stânga-dreapta, care creează senzaţia unui peşte rănit. Acest gen de voblere lucrează cu precădere la o adâncime superficială, iar sincronizarea dintre recuperarea firului/mulinat şi jocul lansetei este un factor esenţial în realizarea unei prezentări de calitate.

Twichbaits

Voblerele de suprafaţă (cunoscute în general sub numele de popper-e, deşi sunt de mai multe categorii) se folosesc mai ales în sezonul cald, iar tehnica de recuperare folosită pare, la prima vedere, simplă.

Popper-ele se recunosc după deschizătura în formă de gură din faţă (unde este amplasat şi inelul de prindere), deschizătură care produce un sunet specific la recuperarea prin/pe apă (sunet care le-a dat practic şi numele). Tehnica de bază folosită este recuperarea liniară, dublată de opriri, mai dese sau mai rare, de câte o secundă. Se poate, de asemenea, aborda mai „războinic” partida (în funcţie şi de reacţia răpitorilor – mai ales atunci când aceştia pândesc de la mai mare adâncime), asta însemnând recuperarea mult mai rapidă, timp în care popper-ul stropeşte din plin cu apă în jur, urmată de pauze mai lungi. 

 Popper

Stickbaits-urile au în general forma cilindrică cu corpul rotunjit la ambele capete. Nefiind la fel de „zgomotoase” precum popper-ele, aceste năluci vor fi recuperate în zig-zaguri mai rapide sau mai lente, combinate cu pauze mai scurte sau mai lungi (în care avem mare grijă să recuperăm firul detensionat), în funcţie de scala pe care se situează agresivitatea răpitorilor în momentul respectiv.

Stickbaits

Propbaits – urile, ultima categorie de voblere de suprafaţă la care facem referire, au în plus, faţă de primele două menţionate mai sus, o elice (în general metalică) dispusă pe ax, care generează curenţi turbionari, urmaţi de norişori de bule de aer la suprafaţă, fiind aşadar cele mai zgomotoase dintre toate voblerele de suprafaţă. Tehnica variază, în acest caz, de la recuperările liniare, întrerupte de mici pauze, la smucituri, recuperări în viteză şi/sau în zig-zaguri.

Propbaits 

O caracteristică importantă a tehnicilor folosite la voblerele de suprafaţă este dată şi de poziţionarea vârfului lansetei, acesta generând, de la o plutire uşoară, în cazul în care e ţinut cât mai ridicat, la „muşcarea” veritabilă a apei şi chiar la o scufundare superficială (câţiva centimetri), în cazul în care este îndreptat aproape perpendicular pe suprafaţa apei.

Jerkbaits – urile au ca o primă caracteristică lipsa barbetei. În general au dimensiuni mai mari decât celelalte voblere obişnuite şi cei mai mulţi pescari le folosesc în speranţa unor capturi capitale. În principiu, jerkbaits-urile de mari dimensiuni sunt deja de apanajul casting-ului şi mai puţin a spinning-ului.

Modelele clasice sunt mai dificil de „condus” şi solicită inventivitatea pescarului sportiv din plin. Şi în acest caz sincronizarea dintre lansetă, mulinetă şi braţul pescarului este esenţială. Iar pentru a putea să stăpâneşti tehnica de bază, multele zile de practică joacă un rol esenţial. Cum aceste năluci sunt lipsite, din construcţie, de cea mai mică vibraţie, măiestria pescarului în a le da viaţă sub apă face diferenţa. Tehnica de bază constă aşadar, în acest caz, în smucituri urmate de pauze, jocuri pe verticală sau orizontală şi chiar dacă este mai dificilă deprinderea ei, trofeele care (o) vor urma merită tot efortul.

Pullbaits – urile, spre deosebire de jerkbaits-urile clasice, sunt construite în aşa fel încât să se mişte vizibil şi să se balanseze chiar şi la o monotonă recuperare liniară, fiind aşadar şi ceva mai uşor de trezit la viaţă. În plus, tocmai acel balans care porneşte de la contactul cu apa, până la atingerea fundului apei, s-a dovedit de multe ori suficient de atrăgător pentru a stârni un atac instantaneu din partea răpitorilor.

Glider – ele sunt, cu siguranţă, cele mai uşor de folosit năluci din familia jerkbaits-urilor. După fiecare smucitură din vârful lansetei, acestea dansează stânga-dreapta, trimiţând semnale hipnotice răpitorilor, devenind, probabil, şi cele mai atractive năluci din această categorie. Lăsate să coboare lent, spre fundul apei (mare grijă însă la fir, care trebuie să fie tot timpul întins!), pot revitaliza instinctele criminale ale celor mai leneşi şi apatici răpitori.

Jerkbaits, pullbaits, glider

La sfârşit ar mai fi de amintit voblerele care lucrează pe verticală, folosite cu precădere iarna, la pescuitul la copcă, dar şi – chiar dacă mai puţin – la pescuitul din barcă. Tehnica folosită este – după denumire – jocul pe verticală, mai amplu sau mai lent, în funcţie de activitatea observată a răpitorilor.

Aceasta este, în numai câteva cuvinte, povestea tehnicilor de bază folosite în spinningul cu voblere, adăugând, odată în plus (ca la fiecare material pe care-l redactez), că nicio afirmaţie nu e literă de lege, că după deprinderea acestor tehnici fiecare pescar sportiv îşi poate pune şi trebuie să-şi pună amprenta personală pe fiecare tehnică în parte, să le dezvolte şi să le apropie cât mai mult de desăvârşire.   

PROHIBIŢIA A LUAT SFÂRŞIT! PESCUITUL SPORTIV - UN NOU ÎNCEPUT (?)

Două luni de aşteptare febrilă, cu zilele scrijelite-n AMR-uri efemere, mai îndărătnic şi mai ţipător decât ultimele zile de dinaintea lăsării la vatră. Acelaşi ritual apăsător prin care pescarul sportiv transcede în fiecare an, aceeaşi jertfă închinată măcar pentru 60 de zile pe an zeiţei apelor, cu speranţa că pântecul său roditor ne va recompensa înzecit pe parcursul anului.

Visele împădurite de lansete încovoiate la maxim sunt pe cale să (re)devină realitate, începând chiar din această zi. Iar nouă, pescarilor sportivi, nu ne rămâne decât să sperăm, ca în fiecare an, la un nou început, sinonim cu izolarea şi îndepărtarea cancerului braconajului, respectarea şi ocrotirea mediului şi a partenerilor noştri – peştii -, respect care obligatoriu trebuie să urce deasupra treptelor legislative ş.a.m.d.

Vă urez, aşadar, fire întinse tuturor, cu speranţa că acest nou început va fi, în cele din urmă, pilduitor şi înălţător, în acelaşi timp.

p.s. măcar în această zi sfântă pentru pescari, nu mai amintesc nimic despre legiuitorul care ne toacă mărunt nervii an de an.

Fir întins! 

Alegerea echipamentului de pescuit:spinning cu buzunarul aproape gol

Pentru majoritatea împătimiţilor de spinning – una dintre cele mai costisitoare metode de pescuit (dacă nu chiar cea mai costisitoare) – criza economică se simte mai accentuat, probabil, decât la celelalte metode de pescuit sportiv, mai ales atunci când ne raportăm la echipamentul şi la conţinutul minim necesar al trusei de pescuit. Pe ce mă bazez când fac aceste afirmaţii? În primul rând pe faptul că nededicându-ne unui singur reprezentant al „dinţoşilor” şi/sau unei singure metode de pescuit (cu năluci reactive, de exemplu), nu avem cum să ne limităm la o singură lansetă universal valabilă sau la două-trei năluci care să ademenească tot ce papă peşte, de la mititelul biban, până la umbra uriaşă din adâncuri – somnul.

S-au scris numeroase materiale în care s-a abordat problema echipamentului ideal necesar spinningului pe specii, pe tehnici de pescuit, pe năluci folosite etc. Ideea este că nu ştiu câţi dintre noi, împătimiţii şi practicanţii acestui sport, ne permitem echipamente de calitate pentru fiecare răpitor în parte, aşa cum scrie la carte (cei care într-adevăr îşi permit, se pot declara fericiţi).  Nu de puţine ori am întâlnit, pe forumurile dedicate acestui tip de pescuit, pescari cerând sfaturi legate de achiziţionarea unui echipament de spinning cât mai… universal. Articolul de faţă, fără a se vrea literă de lege, încearcă să răspundă tocmai acestei dileme: ce trebuie să cuprindă, în linii mari, trusa şi din ce ar fi indicat să fie compus echipamentul, raportându-ne strict la pescuitul nededicat, care să acopere o plajă cât mai largă de peşti urmăriţi şi de năluci folosite (deci şi de tehnici de pescuit).  Am precizat acest lucru deoarece este clar că un pescar care foloseşte echipamentul în cea mai mare parte a timpului pentru a prinde ştiucă, de exemplu, şi foarte rar pentru altfel de răpitori, se va îndrepta strict spre pătrăţica lui. Însă cei care răscolesc apele în care mai multe specii de răpitori îşi au bârlogul, cu speranţa de a-l înţepa pe oricare dintre ei, şi care nu-şi permit echipamente „dedicate”, spre ce ar trebui să se îndrepte pentru a mulţumi, cât de cât, capra, varza şi lupul?

După părerea mea minimul absolut îl reprezintă (cel puţin) două lansete.

Puterea de aruncare

Referitor la puterea de aruncare (UL, L, ML, M, MH, H, XH), chiar dacă simbolurile înscrise pe lansete indică aceeaşi clasă de putere, aceasta diferă, ca plajă de acoperire, de la un producător la altul (de exemplu, o lansetă de putere ML poate ajunge, la limita sa maximă, de la 10-11 g, până chiar la 20 g).

Pentru un pescuit cât de cât „universal” excludem din start extremele (echipamentele UL şi XH). Apoi, în funcţie de apa/apele pe care pescuim cel mai des şi de răpitorii cei mai frecvent întâlniţi, continuăm să tăiem de pe listă din ceea ce a rămas, încercând să încercuim, ca lansetele cele mai apropiate pentru ceea ce ne dorim, doar două puteri de aruncare. Pentru majoritatea râurilor interioare din ţara noastră, un echipament ML (5-20g de exemplu), acoperă o arie largă de specii de răpitori, de la bibani şi cleni, la avat, ştiucă şi chiar şalău. Asta dacă ne gândim că în cazul ultimelor specii, rar întâlnim exemplare mai „îmbrăcate”. E drept că vom întâmpina ceva dificultăţi în lansare dacă vrem să folosim blinkere mici sau microvoblere, mai ales la clean, dar şi aici putem interveni, folosind bombeta pe fir, anterior nălucii. În plus, oricâtă fineţe ar presupune pescuitul cleanului, mărimea nălucilor contează de cele mai multe ori în cazul capturilor capitale, aşa că să nu ne aruncăm neapărat pe năluci… microscopice.

Dacă pescuim în locuri unde exemplarele de câteva kilograme nu sunt rarităţi, putem să ne alegem cea de a doua lansetă din minima dotare: una de putere MH, care aruncă până la 30-40 g, suficient de puternică pentru a arunca năluci mai grele şi pentru a rezista, bine mânuită, atacului unor peşti capitali.  

După cum aţi observat mai sus, am ales aceste puteri referindu-mă la râurile interioare, pentru Dunăre şi Prut, de exemplu, puterea lansetelor, mai ales în cazul al doilea (MH), putând sări liniştit spre H sau chiar XH, nu numai datorită exemplarelor mai mari de peşte, ci şi datorită folosirii unor năluci mai grele – mai ales în cazul plasticelor moi, armate cu jiguri grele, capabile să lupte şi cu curenţii apei.

Acţiunea

Acţiunea reprezintă o altă caracteristică importantă a lansetei. Ştim că aceasta este de trei tipuri principale: slow, moderate şi fast, la care s-au adăugat subtipurile moderate-fast şi extra-fast, (cu alte cuvinte lente, moderate, moderat-rapide, rapide şi foarte rapide) şi mai ştim că ultimele două categorii se folosesc în general la spinning-ul cu plastice moi, unde e necesară o rigiditate mai mare a băţului (cel mai adesea întâlnit în pescuitul şalăului), în timp ce o acţiune moderată este recomandată în cazul nălucilor reactive (voblere, linguri, spinerbaituri), pentru a putea prezenta năluca în condiţii optime, dar şi pentru a preîntâmpina smulgerea ei din gura peştelui vizat înainte de înţepare. Lansetele cu acţiune lentă sunt folosite mai rar în spinning, ele fiind de apanajul baitfihingului (pescuit cu momeli naturale).

Dar cum ne putem mula cu acţiunea pe cele două puteri alese mai sus, încercând să ne apropiem cel mai mult de mult visata lansetă universală? Nimic mai simplu! (glumesc, desigur!). În primul rând trebuie să ne gândim care sunt nălucile pe care le folosim cel mai des (după ce din start, vrând-nevrând, excludem din nou extremele). Dacă acestea sunt „reactivele”, ne oprim la cele cu acţiune moderată, având în vedere ca atunci când trecem pe „jigging” să folosim tamburul cu fir textil, pentru a mai amortiza din elasticitatea băţului şi viceversa, dacă folosim o lansetă cu acţiune (mai) rapidă, monofilamentul e obligatoriu la pescuitul cu linguriţe şi voblere.  Un factor important în privinţa acţiunii este şi pipăirea produsului în magazin deoarece sunt diferenţe semnificative între comportamentul lansetelor de aceeaşi acţiune, aparţinând chiar şi acelui producător, dar de modele diferite.

Lungimea

Aici lucrurile sunt destul de clare, mai ales pentru norocoşii care dispun de o barcă. Un 2,10 m este bun şi pentru barcă şi pentru cazurile în care se pescuieşte de pe mal. Dacă pescuim exclusiv de pe mal aş opta, în funcţie de caracteristicile locurilor bântuite cel mai adesea, între un 2,10 şi un 2,40. De aici în sus lansetele devin mai greu de mânuit cu măiestrie pentru toată paleta de năluci din dotare şi evident mai grele.

Cam asta ar fi de spus, pe scurt, despre alegerea lansetei/lansetelor pe vreme de criză, dispunând de un buget limitat.

Mulinetele

Spre deosebire de alte stiluri de pescuit, spinningul întrebuinţează la maxim mulineta, aşa că în privinţa acesteia nu trebuie făcut rabat de la calitate. Sunt câteva modele de la câteva firme care au (încă!) un raport calitate-preţ bun sau cel puţin acceptabil. Dacă sunteţi pe fază şi la oferte, puteţi pune mâna, cu bani (mai) puţini, pe o mică bijuterie în materie. Oricum, înainte de a lua în calcul numărul de rulmenţi (am întâlnit, nu o dată, pe malul apei, pescari pentru care singurul atu în ierarhizarea mulinetelor este numărul de rulmenţi, chit că ţineau în mână un no-name de bazar), exagerat în unele cazuri, în detrimentul fiabilităţii altor componente, şi/sau raportul de recuperare, interesaţi-vă (dacă nu cumva ştiţi deja) de greutatea de pe piaţă a numelui inscripţionat pe ea şi a locului în care a fost fabricată/asamblată.

În cazul nostru, întorcându-ne la exemplificările de mai sus, o mulinetă mică (clasa 1000) şi una medie (2500-3000), cu tamburii de rezervă de rigoare, sunt cele mai indicate. Pentru Dunăre şi Prut putem opta, în al doilea caz, pentru o mulinetă din clasa 4000, cu tambur suficient de încăpător pentru fir.

Nălucile

Aşa cum aminteam la începutul materialului, când mă refeream la alegerea lansetelor, şi în privinţa nălucilor folosite trebuie să facem anumite compromisuri, cu atât mai mult cu cât majoritatea partidelor de pescuit pe râuri se lasă cu victime în rândul acestora. Uneori mai mici, dar sunt şi zile în care acestea devin veritabile găuri în bugetul nostru de pescar(i). (Şi) de aceea este indicat să dăm dovadă de cât mai multă creativitate şi inventivitate, să ştim să improvizăm, dacă nu ne permitem costisitoarele truse cu zeci/sute de năluci, cu o mare varietate de culori, forme şi dimensiuni. Cu alte cuvinte să ne axăm pe culorile de bază (argintiu, auriu, arămiu – în privinţa blinkerelor; alb, plus culori cât mai naturale – la voblere), asupra cărora putem interveni, temporar, cu diferite culori, considerate mai prinzătoare într-un anumit moment. N-am atins şi subiectul silicoane, plecând de la premisa că (aproape) orice pescar şi le permite pentru că acestea sunt, în principiu, ceva mai ieftine decât celelalte năluci.    

Cam astea ar fi, foarte pe scurt, recomandările mele vizavi de pescuitul la spinning cu buzunarul aproape gol. Este imposibil de găsit echipamentul de pescuit universal valabil, dar putem încerca să ne apropiem cât de cât de el, iar (ne)reuşita partidelor viitoare ne poate arăta cam care este distanţa dintre noi şi ideal.  

AICI aveti cel mai IEFTIN RCA (P)