Se afișează postările cu eticheta prohibitie 2017. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta prohibitie 2017. Afișați toate postările

17 nov. 2016

Prohibitie pescuit 2017 – Proiectul de Ordin a apărut!


Pe site-ul oficial al Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură (anpa.ro) a fost publicat Proiectul de Ordin al ministrul agriculturii privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție a resurselor acvatice vii în anul 2017.

Cele 60 de zile de prohibiție generală în pescuit vor fi decalate cu 10 zile față de anul curent, perioada propusă fiind 1 aprilie – 30 mai 2017. În ceea ce privește prohibiția la știucă, perioada propusă este 10 februarie – 15 martie (35 de zile), dar și – din nou – pe perioada prohibiției generale.

Păstrăvul indigen, curcubeu și fântânel sunt de neclintit, cu sezonul de pescuit derulându-se în intervalul 1 mai – 14 septembrie, iar pescuitul lipanului rămâne, la fel, interzis cu desăvârșire (ocazie cu care mă întreb de ce, după atâția ani de prohibiție totală, lipanul nu numai că nu s-a dezvoltat numeric, ba chiar a scăzut dramatic sau chiar a dispărut?!).

Din punct de vedere al noutăților, Proiectul de Ordin al ministrul agriculturii privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție a resurselor acvatice vii în anul 2017 ne propune o listă destul de consistentă cu zone de refacere biologică/zone de protecție pentru resursele acvatice vii (peste 40 de locații), unde pescuitul este interzis pe tot parcursul anului, dar și 9 zone de protecție la iernat pentru resursele acvatice vii, toate acestea putând fi consultate pe site-ul oficial ANPA, la adresa următoare: http://www.anpa.ro/wp-content/uploads/file/Legislatie%20/Proiecte%202016/ORDIN%20PROHIBITIE%20_2017.pdf.

Voi reveni și cu alte informații și considerații, în măsura în care acestea se vor ivi.


Fire întinse!