7 aug. 2016

Pescuit la clean: totuşi, linguriţa (rotativă)…

pescuit la lisaura
Râul Suceava

Zi caniculară de cuptor, când apa te îmbie mai degrabă la bălăceală decât la o partidă de pescuit, fie ea de pescuit staţionar sau de spinning. Însă faptul că prefer să mă prindă primele acorduri din zi ale cocoşilor învăluit de vise (pentru că am amintit deja – şi în alte articole – faptul că nu sunt matinal, alegând de cele mai multe ori partide de pescuit derulate în a doua parte a zilelor), m-a împins către malurile Sucevei abia spre prânz, mai ales că-i promisesem şi consoartei o baie de soare ceva mai departe de casă.

Râul Suceava, în zonele limitrofe fostei Capitale a Moldovei, în perioada ei de glorie, este luat cu asalt de pescari (cei mai mulţi căutând scobarul şi mreana cu bolognezele sau cu feeder-ele) mai ales în week-end-uri sau în sărbătorile religioase, aşa că nici locul ales de mine pentru o mini-partidă de pescuit nu face excepţie de la regulă. Şi chiar dacă apa este uşor crescută, limpezimea ei îmi dă speranţe vizavi de eficacitatea nălucilor de pescuit (voblere, linguriţe, plastice moi), peştele ţintă fiind (aproape) ca de obicei cleanul.

Chiar dacă locurile „bune” sunt încă ocupate de lansetele şi de pescarii staţionari, mă mulţumesc cu o zonă din aval mai liberă, dar şi cu apele ceva mai învolburate, cu albia care-şi schimbă des configuraţia fundului, din cauza celor care extrag piatră (lespezi uriaşe) direct din râu. Este o zonă „pietroasă”, cu curenţi mai puternici, propice mrenei, dar şi cleanului, dezavantajul fiind rata crescută de pierdere a nălucilor – în cazul pescarilor care practică spinning-ul, sau a monturilor de pescuit – dacă ne referim la pescuitul staţionar.

pescuit la clean
Prima captură - Juro Mimic Hopper
Primele câteva lansări de tatonare, pe lângă pietre, nu mi-au adus decât prima (din multele petrecute de-a lungul anilor) gaură în buget: o linguriţă rotativă Mepps Aglia nr.1,  aflată la prima ieşire pe apă, pentru că tocmai îmi sosise o comandă de articole de pescuit de la unul din magazinele on-line din România. Alesesem pentru debut argintiul (silver) luând în calcul tocmai limpezimea apei, pentru o culoare cât mai naturală a nălucii.

Deranjat de agăţători, dar şi de faptul că destul de aproape au apărut câţiva băieţi cu răngi şi baroase şi şi-au început, în albie, activitatea de spargere şi extragere a pietrei, m-am concentrat pe o zonă din aval, cu curenţi ceva mai mici, dar cu la fel de impunătoare pietre. De data aceasta am ales din trusă un vobler: unul dintre cei doi cosaşi (Juro Mimic Hopper) primiţi de curând din Australia (care, din păcate, în momentul scrierii acestor rânduri şi-au găsit deja odihna de veci în albia râului Suceava), iar rezultatele n-au întârziat să apară. Primii clenuţi sau cleni trecuţi de majorat au încercat, rând pe rând, să se îndulcească din picioroangele lăcustei.
clean la cosas
Cosaşii... decedaţi

Cum inevitabilul s-a produs în cele din urmă şi cosaşul şi-a dat duhul prin colţurile unei stânci, iar vântul se manifesta tot mai nervos, suflându-mi din faţă şi purtându-mi voblerele ca pe nişte biete pene de pasăre, oriunde, numai unde voiam eu să ajung nu, am revenit la „table”: linguriţă rotativă D-A-M Effzett nr.2 – 4g (prefer linguriţele mărişoare -  mari chiar şi când pescuiesc la clean, unde pornesc cel puţin cu nr.1), dar de data aceasta renunţ la nuanţele clasice şi aleg Fluo Trio, chiar dacă apa este încă limpede.
clean la lingurita
Şi linguriţa câştigătoare

Clenii au răspuns afirmativ, mi-au făcut mini-partida de pescuit încântătoare (ajutându-mă să uit şi de pierderile de efectiv din... trusa nălucilor), dăruindu-mi captura şi drill-ul zilei – un exemplar superb şi… bătăios de clean, imortalizat în una din fotografii (noroc că a fost soţia cu mine, altfel adio poze!).

Fire întinse!!!
pescuit pe suceava
Captura zilei

p.s.1. La un moment dat a apărut, ceva mai în amonte, încă un pescar la spinning, care a păcălit câţiva clenuţi la mai vechea mea cunoştinţă, cea cu care am avut rezultate foarte bune vara, pe sub răchitele Siretului – micuţul vobler Strike Pro Baby Pro (culoarea 021OB). Deşi a avut o frecvenţă a capturilor destul de bună, talia acestora pălea serios în faţa capturilor mele, pentru că – nu-i aşa? – nălucă mare = peşte mare (cel puţin şi din punctul meu de vedere, iar excepţiile nu fac decât să întărească regula).

p.s.2. Acelaşi pescar, apropiindu-se mult de mine şi de „arealul” meu de desfăşurare şi văzându-mă redându-le clenilor libertatea de a… înota, mi-a urmat exemplul, cel puţin cât am fost vecini în ale pescuitului, deşi în juvelnic avea deja câteva exemplare mai mici decât cele eliberate…

p.s.3. Am strâns bagajele şi am ajuns la timp la maşină, tocmai când o turmă (din multele care pasc pe malurile apelor pe care le frecventez) de capre a luat cu asalt, la propriu, cu coarnele, autoturismul parcat lângă al meu, zgâriindu-l serios, sub privirile nepăsătoare, complice chiar, ale ciobanului însoţitor. Dar asta nu e o noutate pe apele din România.

Vă invit să citiţi şi:

·        Un avat grăbit


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu