15 ian. 2015

Permise pescuit 2015


permis pescuit 2015
A trecut deja jumătate din prima lună a noului an calendaristic şi, aşa cum ne-am obişnuit, din nefericire, pe site-ul Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură – anpa.ro, nu găsim nici măcar două cuvinte aruncate în grabă despre condiţiile de practicare a pescuitului recreativ/sportiv în anul 2015. Şi pentru că ANPA dă, deocamdată, ora exactă în pescuitul sportiv şi comercial din România, chiar dacă permisele de pescuit se vor obţine în aceleaşi condiţii ca şi anul trecut, ar fi trebuit ca un funcţionar din instituţia amintită să aştearnă o propoziţie pe site-ul oficial, în care să precizeze acest lucru, pentru a nu-şi dovedi încă o dată dispreţul pentru cei mai cinstiţi pescari din România, cei care pescuiesc legal.
Condiţiile de obţinere a permiselor de pescuit rămân, aşadar, nemodificate pe moment: taxa de 30 de lei (10 lei pentru pensionari), plătibilă la Trezorerie în contul 20A1603, plus 2 lei taxa extrajudiciară de timbru (la Poşta Română). Până aici totul simplu şi frumos, însă…

12 ian. 2015

Remember Costineşti


Ei, şi dacă tot este iarnă şi, în afara câtorva pescari mai îndrăzneţi care se delectează cu pescuitul la copcă, aventurându-se pe luciul rece de gheaţă al bălţilor, restul stăm pe lângă sobe şi depănăm poveşti pescăreşti, să aruncăm un gând şi spre vara care ne priveşte din zare şi în care putem îmbina utilul cu plăcutul, clipele de relaxare petrecute pe malul apei, cu distracţia între prieteni.

11 ian. 2015

Comitetul consultativ pentru sectorul pescaresc


Nici n-a început bine anul calendaristic 2015, că guvernanţii noştri harnici, prin Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (unde a revenit, după un ping-pong de scurtă durată cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, şi Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură - ANPA), au şi dat drumul la primul ordin care ne priveşte şi ne interesează şi pe noi, pescarii (încă intitulaţi) recreativi/sportivi, şi anume Ordinul pentru aprobarea componenţei Comitetului consultativ pentru sectorul pescăresc şi a regulamentului de organizare şi funcţionare a acestuia, publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.12 din 7 ianuarie 2015. 

7 ian. 2015

Jocuri pescuit – o alternativa a pescuitului, iarna


Iarna şi-a intrat în drepturi în majoritatea zonelor din ţară, ca să nu mai amintesc de ţinuturile noastre nordice şi - mai ales - nord-estice, unde îşi devorează o bună parte a lunilor din an, pescuitul devenind din nefericire (cu excepţia pescuitului la copcă, în unele zone) o utopie.

rapala pro fishing

Din mediul virtual, iată însă că ne apare o alternativă care, chiar dacă nu ne aduce un uşor tremur al mâinilor în drill-uri, o emoţie sută la sută reală în capturarea unui trofeu, ne oferă însă şi lucruri pozitive, pe câteva dintre ele încercând să le enumăr în continuare. Până atunci o să devoalez adevărul în doar două cuvinte: jocuri pescuit (pentru roboţelul prieten… google) sau, mai aproape de limba noastră cea frumoasă, jocuri de pescuit.