24 nov. 2014

Ecologie: Bietele noastre pâraie de munte


Pentru că majoritatea pescarilor şi-au curăţat sculele şi le-au trecut la hibernat, poate că e momentul să ating(em) şi alte subiecte tangenţiale cu pescuitul, iar următorul material se vrea un mic semnal de alarmă legat de locurile dragi nouă, în care peştii se chinuie să reziste, în număr tot mai mic de la an la an, unor calamităţi pe care unii dintre noi nici nu le sesizează.
Să admiri, în România de azi, o apă de munte cristalină, strecurându-se printre bolovanii măiastru sculptaţi de ea însăşi, sub care pistruiaţii îşi închiriază cămine, mărginită de o vegetaţie paradisiacă, pare ceva ireal, de domeniul trecutului extrem de îndepărtat sau, mai degrabă, de domeniul fantastic.
pescuit la munte
Rumeguşul, aşteptând să fie curăţat de apă

19 nov. 2014

Blog de pescuit vs. site de pescuit


Când am pornit la drum, prin 2010, cu acest blog dedicat pescuitului şi pescarilor, fără a avea un domeniu propriu, ci fiind „parcat” pe blogspot (pescuit-ultrasportiv.blogspot.com), am făcut-o pentru a împărtăşi cu viitorii cititori pasiunea pentru pescuit, dar şi cea pentru scris, încercând în acelaşi timp să le îmbin într-o formă în care să-i atragă atât pe pescari, cât şi pe cei trimişi de google – întâmplător sau nu - pe blog (aici puteţi citi primul material publicat pe blog).

13 nov. 2014

Pescuitul iarna, la răpitori: echipamente, tactici


Deşi pentru mulţi pescari sezonul de pescuit se încheie odată cu primele brume ale toamnei sau cu primii fulgi de zăpadă cernuţi din ceruri, moment în care îşi curăţă echipamentele de pescuit folosite în sezonul cald (lustruiesc lansetele, curăţă şi gresează mulinetele) şi le pun la păstrare pentru viitorul sezon, „spinning-arii” cei mai înfocaţi îşi continuă aventurile la pescuit pe malurile apelor, cu atât mai mult cu cât iarna poate fi şi chiar este de multe ori sezonul unor capturi capitale.
lanseta spinning sportex
Şi dacă despre îmbrăcămintea de sezon adecvată am amintit într-un material anterior, să aruncăm în viteză un ochi şi peste echipamentul de pescuit necesar în sezonul rece, dar şi peste nălucile care ar trebui să decoreze în această perioadă trusele de spinning , în vederea unor partide de pescuit de succes.

3 nov. 2014

Pescuitul în prag de iarnă – alegerea echipamentului de pescuit potrivit


Sezonul rece nu numai că se apropie foarte repede, dar s-a şi instalat, bine-mersi, în zonele mai friguroase ale ţării, aşa că nu ar strica să aruncăm o privire asupra echipamentului de pescuit (şi aici mă refer strict la îmbrăcăminte, încălţăminte, plus alte accesorii de acest gen, nu la ansamblul lansetă-mulinetă-fir) recomandat pentru confortul pescarilor care rămân activi şi în această perioadă a anului.

Pentru că ne referim la începutul iernii, nu atingem încă subiectul pescuitului la copcă, deoarece sperăm să mai dureze ceva timp până la îngheţarea apelor, chiar dacă există mulţi pescari îndrăgostiţi iremediabil de acest gen de pescuit şi aşteaptă deja cu nerăbdare să scoată din cutiuţele de păstrare dandinetele, mormâştile ş.a.m.d.