26 ian. 2014

PĂSTRĂVUL INDIGEN


În continuarea prezentării succinte a celor mai apreciate specii de peşti şi mai căutate de către pescarii din România, urmează:

pescuit la pastrav
PĂSTRĂVUL INDIGEN (Salmo trutta fario)
Familia: Salmonide
Alte denumiri: păstrău, păstrug, pătat, păstrăv de munte ş.a.
Caracteristici: Trup gros, musculos, de formă fusiformă, încheiat de un bot foarte scurt, care compensează prin lărgimea gurii, înzestată cu dinţi puternici din care boiştenii – una dintre principalele surse de hrană ale păstrăvului – nu mai au scăpare.  De altfel, oricât ne-am chinui, nu putem confunda păstrăvul cu niciun alt peşte din apele noastre, nici măcar cu confraţii săi, păstrăvul fântânel (Salvelinus fontinalis) sau păstrăvul curcubeu (Salmo gairdneri irideus), pentru că păstrăvul indigen este singurul “împestriţat” cu puncte roşii, puncte care în cazul celorlalte două specii dispar (la păstrăvul curcubeu sunt doar puncte negre).
Răspândire: aproape toate apele de munte, fie că este vorba de pâraie, râuri sau lacuri.
Dimensiune&greutate medie: 15-30 cm (excepţional 60-70 cm); 200-500 g (excepţional 3-4 kg).
Dimensiune minimă legală: 20 cm (max.10 buc/zi)
Metoda de pescuit recomandată: pescuit la muscă, spinning.

19 ian. 2014

Pescuit la crap – nade şi momeli din bătrâni



Pentru a condimenta măcar puţin acest blog despre pescuit şi pescar(i) care se adresează cu precădere împătimiţilor pescuitului la spinning, astăzi voi scoate de la naftalină, pentru cei care practică pescuitul la crap, câteva reţete de nade şi momeli care au dat şi mai dau încă randament când căutăm acest mustăcios pe bălţi sau pe râuri.
nade si momeli in pescuitul la crap
Pe Lateş
Probabil că pescuitul la crap adună cei mai mulţi practicanţi în România – cu siguranţă pentru pescuitul staţionar pe bălţi, depăşiţi poate de cei care caută (mai ales) scobarul, cu bologneza sau cu feeder-ul, acesta din urmă fiind pe un trend ascendent în ultimii ani şi putând fi folosit cu succes si la partidele de pescuit la crap pe care ni le propunem.

12 ian. 2014

Prohibiţie pescuit 2014 – Ordinul este încă în stadiu de proiect


prohibitie pescuit 2014
Cum ne-am obişnuit de mult timp – doar trăim într-un stat în care normalitatea reprezintă ceva excepţional, foarte greu de atins, ca să nu mai amintim de… păstrat – Ordinul privind perioadele şi zonele de prohibiţie a pescuitului în 2014 care ar fi trebuit să intre în vigoare odată cu începerea noului an calendaristic, zace prin sertarele Ministerului Mediului în stadiu de proiect (care aproape sigur nu va suferi modificări sau cel puţin nu modificări majore).
Să aruncăm un ochi şi să vedem care sunt schimbările privind prohibiţia în 2014 faţă de anul trecut:
În primul rând prohibiţia generală începe cu o săptămână mai repede, pe 1 aprilie şi durează până pe 30 mai (pe apele de frontieră, prohibiţia durează doar 45 de zile, deci se încheie pe 15 mai). De asemenea, prohibiţia pe râul Prut va fi tot de 90 de zile (1 aprilie – 29 iunie), toate celelalte zone cu regim special rămânând în linii mari ca anul trecut şi putând fi consultate în capitolul de legislaţie pescuit, unde este publicat (şi aşa va rămâne până la apariţia în Monitorul Oficial a celui nou) Ordinul privind perioadele şi zonele de prohibiţie a pescuitului din 2013.