26 oct. 2011

Pescuit la avat: Un avat grăbit


În loc de introducere

A venit, în sfârşit, şi vara – anotimpul cel mai aşteptat de majoritatea pescarilor (fie ei sportivi sau ne…) – care purced, cu mic cu mare pe malurile râurilor şi ale bălţilor.

Afirmaţia „majoritatea” se referă la faptul că practicanţii spinning-ului (pe ape publice – în special) încă nu se pot bucura pe deplin (ba chiar au motive de supărare), iar motivele pot deveni o multitudine:

-               deşi tot mai activi, peştii răpitori au încă suficiente resurse de hrană naturală în apă, lăsându-se mai greu păcăliţi de „metalele”, „lemnele” sau „plasticele” noastre, oricât de ochioase ar fi privirilor şi oricât de dibace ar fi fost conduse printre plauri…

-               prima jumătate a verii – tot mai accentuat în ultimii ani – înseamnă de obicei zile fierbinţi, pastelate cu furtuni însoţite de ploi torenţiale, care cresc debitele râurilor şi le transformă în „ciuruială” mâloasă, condiţii în care spinning-ul rămâne sublim, dar lipseşte cu desăvârşire;

-               prezenţa „staţionarilor”, inclusiv a celor pentru care maxim 4 lansete a câte 2 cârlige (aşa cum precizează legislaţia în domeniu), înseamnă transformarea a kilometri întregi de maluri în veritabile păduri de lansete, ţie nerămânându-ţi nicio oază  de … nălucă;

-               transformarea apelor publice în veritabile ştranduri, de-a lungul tuturor localităţilor, limitează substanţial aria perimetrelor pescuibile.

pescuit la avat pe siret
Avat de Siret

Preambul (& după)

-              după lungile luni de iarnă, matusalemice de-a dreptul aici, în nordul ţării, timp în care nu faci decât să devorezi sute de pagini din publicaţiile de profil şi milioane de biţi de pagini de aceeaşi tentă pe internet, pregătindu-te să fii tobă de carte când vin examenele din sesiunea de început de sezon…

-              după nopţile cenuşii în care visezi lansete încovoiate şi drill-uri perturbate doar de ceasul deşteptător, care te anunţă că mai începe o zi plictisitoare de serviciu…

-              după zile – scurte ce-i drept – în care-ţi controlezi, ştergi şi fardezi a mia oară, lansetele, mulinetele, nălucile, le mângâi cu aceeaşi dragoste paternă cu care-ţi dezmierzi zi de zi copilul…

-              după interminabilele şi ultrarepetabilele – an după an – miştocăreli şi incertitudini legislative (şi în domeniul pescuitului recreativ sportiv)…

-              după zecile de minciuni bine ticluite, şuşotite consoartei, vizavi de fondurile care dispar subit, reîntregind, în acelaşi timp, trusa de năluci

-              după miile de picături de timp liber pe care le-ai sacrificat întru amorul artei, încercând să te metamorfozezi tu însuţi într-un creator de năluci…

-              după sutele de aroganţe aruncate-n spate de stăpânii (ca bârna-n ochi pentru noi, complet invizibili pentru autorităţi) apelor – BRACONIERII…


Cuprins

… a venit ziua revanşei, a examenelor şi a tuturor evenimentelor însemnate: perioada de prohibiţie s-a sfârşit!

Mă trezesc, ca de obicei, foarte târziu. Îmi spun că dacă pescuiesc 100% pentru relaxare, n-am cum să ratez somnul de frumuseţe. Deşi e prima oară când pescuiesc pe Siret (în amontele său) anul acesta, hotărârea de a dormi liniştit este votată în unanimitate atât de către putere – circumvoluţiunile superioare, cât şi de către opoziţie – simţurile.

Nu mai amintesc că am ales (sau mai degrabă am cules) un loc unde auzi hohote în jur dacă apari cu lanseta în mână şi nu cu obişnuitele scule ale zonei: ecranul, setca, volocul sau mai ştiu eu cum se mai numeşte tot arsenalul de plase monofilare.

Defilez, aşadar, până la locul împricinat, printre figuri care-mi dezvăluie de la un zâmbet naiv, compătimitor, la rânjete de satisfacţie în toată regula la adresa arsenalului meu… răpitor. Printre figurile respective descopăr şi câţiva binevoitori care, ştiindu-mă îndrăgostit de pescuit, îmi propuseseră cu o seară înainte o „partidă adevărată” cu setca, unde „domnule – zic ei – te întorci acasă cu cel puţin 60 de kg de peşte”.

Ajuns pe malul apei, îmi pregătesc lanseta MH (15-40g) pe care o folosesc de obicei când caut ştiuca sau avatul, împreună cu mulineta de 2500 cu care se echilibrează aproape perfect şi pe care se înfăşoară un fir textil de calitate de 10 lb. (după ce ani de zile am contribuit la popularea albiilor vizitate cu tot felul de năluci, mai ieftine sau mai scumpe, m-am hotărât să pescuiesc aproape exclusiv cu fir textil – mai puţin în perioada în care se pescuieşte numai la ştiucă, pentru că renunţ la strună şi folosesc un monofilament dedicat - iar rezultatele sunt îmbucurătoare, rata pierderilor scăzând simţitor). Pun şi o strună, deoarece firul textil are o rezistenţă mult mai scăzută la abraziune, comparativ cu monofilamentul şi mai ales cu fluorocarbonul, şi n-am chef să fluier a pagubă după vreo cumătră ştiucă. Desfac trusa cu „minciuni” de tablă, lemn sau silicon şi nu ştiu exact ce să aleg. De cele multe ori, în locuri sălbatice şi puţin cunoscute precum acesta, armez mai întâi un plastic greu şi sondez dedesubturile apei, pentru a nu regreta pierderea unei năluci mai scumpe. De data aceasta însă, ochii îmi cad pe o oscilantă grea, pe care-am meşterit-o în prohibiţie, când mi-am probat (nu ştiu cu cât succes însă) talentele inginereşti. De fapt a fost o banală lingură cu coadă, de inox, cea mai ieftină de pe rafturile unui supermarket (1,8 lei), pe care-am tăiat-o (lăsând-o fără coadă, bineînţeles) şi am mai ciocănit-o niţel pentru o minimă aplatizare (mi s-a părut prea concavă, iar mişcarea ei prin apă aducea mai mult a rotativă, fără ax). Au urmat apoi două găuri scurte cu burghiul, prinderea inelelor şi a ancorei, şi gata opera de artă.

Aşadar mă hotărăsc să-i fac botezul cu siguranţa că nu voi vărsa nicio lacrimă, iar bugetul meu nu va avea de suferit dacă va refuza să facă drum întors spre mal şi va preferă să-i ţină companie vreunui copac nevăzut, de sub apă. Armez (lingura are – de fapt avea, pentru că până la urmă tot într-o albie şi-a dat duhul - aproape 30g) şi ochesc un loc de pe malul opus, exact la baza unor plopi prăbuşiţi în apă de inundaţiile de anul trecut, loc „funebru” deoarece, din nefericire, aici şi-a găsit sfârşitul cu un an înainte un tânăr care încerca să-şi recupereze căţelul dispărut sub oglinda apei. Cum socru-meu („nepescar”, dar maestru în tehnica mişto-ului adresat „mincinoşilor” cu lanseta în mână) a decis să mă însoţească pentru aerisire şi… partea de mai sus, mi-am pus la bătaie toate cunoştinţele tehnice, intelectuale şi… fizice, simultan, pentru a nu-i intra în vizor.

Rezultatul? La prima lansare, lingura porneşte perfect, străbate în viteză albia Siretului şi aterizează, zgomotos, pe malul opus, exact în ascunzişul atrăgător dintre trunchiurile plopilor. După contactul – destul de zgomotos, după cum am precizat – cu apa, îşi unduieşte şoldurile, în cădere, pentru mai puţin de 2 secunde (apa în zona respectivă este foarte adâncă) apoi, brusc, stopează. Înţep din reflex, dar primul meu gând este că am nimerit prima creangă subacvatică. Până să mă dezmeticesc, creanga începe să se manifeste cu furie. Îi văd destul de repede spatele şi mă edific: un avat grăbit (care ştia că socru-meu e cu mine, negreşit) a făcut o aroganţă (vorba unui individ excesiv de mediatizat) şi şi-a făcut un piercing la marea artă, considerând ieftina mea nălucă o bijuterie de mare preţ.

Încheiere

Să vă mai povestesc drill-ul cu un vitezoman nervos de 3,3 kg (chiar dacă mulţi pescari susţin că avatul oboseşte prea repede şi nu e un partener de drill spectaculos – lucru parţial adevărat)?  Sau faptul că riveranul de pe malul opus, care privea de la înălţimea curţii sale desfăşurarea evenimentelor, a pus mâna imediat pe ecran şi a coborât la albie, în zona respectivă, învolburând fără sens apa? Sau să mai amintesc că zona respectivă este ultrabraconată, iar asemenea exemplare devin tot mai rare?

Sau să vă descriu cu lux de amănunte expresia întipărită pe faţa socrului meu, care venise pregătit cu tot arsenalul poantelor din branşă, tocmai pentru a mă „desfiinţa” ca pescar?

Nimic din toate astea. Doar memoria (inclusiv „fotografică”) a celei mai rapide capturi din scurta mea carieră de spinning-ar sau spinning-ist, oricum i s-ar spune. 

18 oct. 2011

La aniversare - Un anisor de existenta!!!

Pentru că astăzi blogul dedicat pasiunii mele (şi nu numai) a împlinit un anişor de existenţă, vreau să le mulţumesc tuturor celor care m-au vizitat şi m-au citit, cu speranţa că au descoperit şi lucruri/fapte etc. interesante şi ajutătoare în împlinirea menirii noastre: capturarea monstrului din adâncuri!!!

Fire întinse tuturor!!!