3 mai 2011

Alegerea echipamentului de pescuit:spinning cu buzunarul aproape gol



Pentru majoritatea împătimiţilor de spinning – una dintre cele mai costisitoare metode de pescuit (dacă nu chiar cea mai costisitoare) – criza economică se simte mai accentuat, probabil, decât la celelalte metode de pescuit sportiv, mai ales atunci când ne raportăm la echipamentul şi la conţinutul minim necesar al trusei de pescuit. Pe ce mă bazez când fac aceste afirmaţii? În primul rând pe faptul că nededicându-ne unui singur reprezentant al „dinţoşilor” şi/sau unei singure metode de pescuit (cu năluci reactive, de exemplu), nu avem cum să ne limităm la o singură lansetă universal valabilă sau la două-trei năluci care să ademenească tot ce papă peşte, de la mititelul biban, până la umbra uriaşă din adâncuri – somnul.

S-au scris numeroase materiale în care s-a abordat problema echipamentului ideal necesar spinningului pe specii, pe tehnici de pescuit, pe năluci folosite etc. Ideea este că nu ştiu câţi dintre noi, împătimiţii şi practicanţii acestui sport, ne permitem echipamente de calitate pentru fiecare răpitor în parte, aşa cum scrie la carte (cei care într-adevăr îşi permit, se pot declara fericiţi).  Nu de puţine ori am întâlnit, pe forumurile dedicate acestui tip de pescuit, pescari cerând sfaturi legate de achiziţionarea unui echipament de spinning cât mai… universal. Articolul de faţă, fără a se vrea literă de lege, încearcă să răspundă tocmai acestei dileme: ce trebuie să cuprindă, în linii mari, trusa şi din ce ar fi indicat să fie compus echipamentul, raportându-ne strict la pescuitul nededicat, care să acopere o plajă cât mai largă de peşti urmăriţi şi de năluci folosite (deci şi de tehnici de pescuit).  Am precizat acest lucru deoarece este clar că un pescar care foloseşte echipamentul în cea mai mare parte a timpului pentru a prinde ştiucă, de exemplu, şi foarte rar pentru altfel de răpitori, se va îndrepta strict spre pătrăţica lui. Însă cei care răscolesc apele în care mai multe specii de răpitori îşi au bârlogul, cu speranţa de a-l înţepa pe oricare dintre ei, şi care nu-şi permit echipamente „dedicate”, spre ce ar trebui să se îndrepte pentru a mulţumi, cât de cât, capra, varza şi lupul?
După părerea mea minimul absolut îl reprezintă (cel puţin) două lansete.

Puterea de aruncare
Referitor la puterea de aruncare (UL, L, ML, M, MH, H, XH), chiar dacă simbolurile înscrise pe lansete indică aceeaşi clasă de putere, aceasta diferă, ca plajă de acoperire, de la un producător la altul (de exemplu, o lansetă de putere ML poate ajunge, la limita sa maximă, de la 10-11 g, până chiar la 20 g).
Pentru un pescuit cât de cât „universal” excludem din start extremele (echipamentele UL şi XH). Apoi, în funcţie de apa/apele pe care pescuim cel mai des şi de răpitorii cei mai frecvent întâlniţi, continuăm să tăiem de pe listă din ceea ce a rămas, încercând să încercuim, ca lansetele cele mai apropiate pentru ceea ce ne dorim, doar două puteri de aruncare. Pentru majoritatea râurilor interioare din ţara noastră, un echipament ML (5-20g de exemplu), acoperă o arie largă de specii de răpitori, de la bibani şi cleni, la avat, ştiucă şi chiar şalău. Asta dacă ne gândim că în cazul ultimelor specii, rar întâlnim exemplare mai „îmbrăcate”. E drept că vom întâmpina ceva dificultăţi în lansare dacă vrem să folosim blinkere mici sau microvoblere, mai ales la clean, dar şi aici putem interveni, folosind bombeta pe fir, anterior nălucii. În plus, oricâtă fineţe ar presupune pescuitul cleanului, mărimea nălucilor contează de cele mai multe ori în cazul capturilor capitale, aşa că să nu ne aruncăm neapărat pe năluci… microscopice.

Dacă pescuim în locuri unde exemplarele de câteva kilograme nu sunt rarităţi, putem să ne alegem cea de a doua lansetă din minima dotare: una de putere MH, care aruncă până la 30-40 g, suficient de puternică pentru a arunca năluci mai grele şi pentru a rezista, bine mânuită, atacului unor peşti capitali.  

După cum aţi observat mai sus, am ales aceste puteri referindu-mă la râurile interioare, pentru Dunăre şi Prut, de exemplu, puterea lansetelor, mai ales în cazul al doilea (MH), putând sări liniştit spre H sau chiar XH, nu numai datorită exemplarelor mai mari de peşte, ci şi datorită folosirii unor năluci mai grele – mai ales în cazul plasticelor moi, armate cu jiguri grele, capabile să lupte şi cu curenţii apei.

Acţiunea
Acţiunea reprezintă o altă caracteristică importantă a lansetei. Ştim că aceasta este de trei tipuri principale: slow, moderate şi fast, la care s-au adăugat subtipurile moderate-fast şi extra-fast, (cu alte cuvinte lente, moderate, moderat-rapide, rapide şi foarte rapide) şi mai ştim că ultimele două categorii se folosesc în general la spinning-ul cu plastice moi, unde e necesară o rigiditate mai mare a băţului (cel mai adesea întâlnit în pescuitul şalăului), în timp ce o acţiune moderată este recomandată în cazul nălucilor reactive (voblere, linguri, spinerbaituri), pentru a putea prezenta năluca în condiţii optime, dar şi pentru a preîntâmpina smulgerea ei din gura peştelui vizat înainte de înţepare. Lansetele cu acţiune lentă sunt folosite mai rar în spinning, ele fiind de apanajul baitfihingului (pescuit cu momeli naturale).

Dar cum ne putem mula cu acţiunea pe cele două puteri alese mai sus, încercând să ne apropiem cel mai mult de mult visata lansetă universală? Nimic mai simplu! (glumesc, desigur!). În primul rând trebuie să ne gândim care sunt nălucile pe care le folosim cel mai des (după ce din start, vrând-nevrând, excludem din nou extremele). Dacă acestea sunt „reactivele”, ne oprim la cele cu acţiune moderată, având în vedere ca atunci când trecem pe „jigging” să folosim tamburul cu fir textil, pentru a mai amortiza din elasticitatea băţului şi viceversa, dacă folosim o lansetă cu acţiune (mai) rapidă, monofilamentul e obligatoriu la pescuitul cu linguriţe şi voblere.  Un factor important în privinţa acţiunii este şi pipăirea produsului în magazin deoarece sunt diferenţe semnificative între comportamentul lansetelor de aceeaşi acţiune, aparţinând chiar şi acelui producător, dar de modele diferite.

Lungimea
Aici lucrurile sunt destul de clare, mai ales pentru norocoşii care dispun de o barcă. Un 2,10 m este bun şi pentru barcă şi pentru cazurile în care se pescuieşte de pe mal. Dacă pescuim exclusiv de pe mal aş opta, în funcţie de caracteristicile locurilor bântuite cel mai adesea, între un 2,10 şi un 2,40. De aici în sus lansetele devin mai greu de mânuit cu măiestrie pentru toată paleta de năluci din dotare şi evident mai grele.
Cam asta ar fi de spus, pe scurt, despre alegerea lansetei/lansetelor pe vreme de criză, dispunând de un buget limitat.

Mulinetele
Spre deosebire de alte stiluri de pescuit, spinningul întrebuinţează la maxim mulineta, aşa că în privinţa acesteia nu trebuie făcut rabat de la calitate. Sunt câteva modele de la câteva firme care au (încă!) un raport calitate-preţ bun sau cel puţin acceptabil. Dacă sunteţi pe fază şi la oferte, puteţi pune mâna, cu bani (mai) puţini, pe o mică bijuterie în materie. Oricum, înainte de a lua în calcul numărul de rulmenţi (am întâlnit, nu o dată, pe malul apei, pescari pentru care singurul atu în ierarhizarea mulinetelor este numărul de rulmenţi, chit că ţineau în mână un no-name de bazar), exagerat în unele cazuri, în detrimentul fiabilităţii altor componente, şi/sau raportul de recuperare, interesaţi-vă (dacă nu cumva ştiţi deja) de greutatea de pe piaţă a numelui inscripţionat pe ea şi a locului în care a fost fabricată/asamblată.

În cazul nostru, întorcându-ne la exemplificările de mai sus, o mulinetă mică (clasa 1000) şi una medie (2500-3000), cu tamburii de rezervă de rigoare, sunt cele mai indicate. Pentru Dunăre şi Prut putem opta, în al doilea caz, pentru o mulinetă din clasa 4000, cu tambur suficient de încăpător pentru fir.

Nălucile
Aşa cum aminteam la începutul materialului, când mă refeream la alegerea lansetelor, şi în privinţa nălucilor folosite trebuie să facem anumite compromisuri, cu atât mai mult cu cât majoritatea partidelor de pescuit pe râuri se lasă cu victime în rândul acestora. Uneori mai mici, dar sunt şi zile în care acestea devin veritabile găuri în bugetul nostru de pescar(i). (Şi) de aceea este indicat să dăm dovadă de cât mai multă creativitate şi inventivitate, să ştim să improvizăm, dacă nu ne permitem costisitoarele truse cu zeci/sute de năluci, cu o mare varietate de culori, forme şi dimensiuni. Cu alte cuvinte să ne axăm pe culorile de bază (argintiu, auriu, arămiu – în privinţa blinkerelor; alb, plus culori cât mai naturale – la voblere), asupra cărora putem interveni, temporar, cu diferite culori, considerate mai prinzătoare într-un anumit moment. N-am atins şi subiectul silicoane, plecând de la premisa că (aproape) orice pescar şi le permite pentru că acestea sunt, în principiu, ceva mai ieftine decât celelalte năluci.    

Cam astea ar fi, foarte pe scurt, recomandările mele vizavi de pescuitul la spinning cu buzunarul aproape gol. Este imposibil de găsit echipamentul de pescuit universal valabil, dar putem încerca să ne apropiem cât de cât de el, iar (ne)reuşita partidelor viitoare ne poate arăta cam care este distanţa dintre noi şi ideal.  

AICI aveti cel mai IEFTIN RCA (P)